Medicii de familie spun că nu semnează contractul-cadru cu CNAS dacă nu va avea forma agreată cu MS

Medicii de familie din România susţin că, dacă noul contract-cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu va fi publicat în Monitorul Oficial în forma negociată cu Ministerul Sănătăţii, atunci nu vor semna noul document.

medici-rezidenti

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), Doina Mihăilă, a declarat, sâmbătă, la Craiova, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Sănătăţii "a înţeles" problemele cu care se confruntă medicina de familie, care are "o deschidere spre noi", scrie Mediafax.

Potrivit sursei citate, în urmă cu câteva zile a fost modificat contractul-cadru pe care medicii de familie ar urma să-l semneze cu Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, însă bugetul prins pentru medicina de familie este în continuare mic.

"Am avut parte de o modificare de contract-cadru acum câteva zile, contract care are şi părţi bune. Sigur că suntem nemulţumiţi că bugetul a rămas acelaşi, pentru că noi am fi dorit totuşi ca medicina de familie să trăiască în nişte condiţii decente, şi nu la limita funcţionării unui cabinet, dar se pare că acestea sunt condiţiile în acest moment", a declarat preşedintele FNPMF.

Mihăilă susţine că forma modificată a contractului-cadru nu a fost încă finalizată, motiv pentru care solicită semnarea unui act adiţional la actualul contract, până la publicarea documentului în Monitorul Oficial.

"Câtă vreme negocierile dintre Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională nu s-au terminat, sigur că nu au plecat la Monitorul Oficial şi nici măcar atunci nu suntem siguri întotdeauna că ceea ce pleacă este şi ceea ce o să iasă. Prin urmare, trebuie să aşteptăm să iasă (…) Dacă în monitor vor ieşi normele aşa cum avem noi promisiuni, vom cere o perioadă de graţie de două săptămâni iniţial, în total de o lună, pentru a face un act adiţional, timp în care să studiem foarte bine ceea ce este scris acolo", a mai spus medicul Doina Mihăilă.

Conform sursei citate, în cazul în care normele metodologice ale noului contract-cadru nu vor fi publicate în Monitorul Oficial în forma negociată cu medicii de familie, aceştia nu îl vor semna.

"Dacă nu iese aşa cum am vorbit, mesajul nostru este foarte clar: nu vom semna. Decât să intre cabinetul în faliment într-o lună de zile prin incapacitate de plată, prefer să nu fac acest contract", a mai spus preşedintele FNPMF, medicul Doina Mihăilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel