Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația

foto: Octav Ganea, Inquam Photos
foto: Octav Ganea, Inquam Photos

Florin Piersic ar fi intrat în sepsis total. Medicii se tem pentru viața marelui actor și încă se consultă înainte de intervenția chirurgicală programată pentru astăzi.

În urmă cu puțin timp medicii de la Spitalul Foișor, unde se află în prezent actorul Florin Piersic pentru investigații suplimentare înainte de operația la genunchi, au transmis următoarele:

"În cursul zilei de astăzi, 09.05.2024, domnul Florin Piersic a fost transferat la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular București. La momentul internării, pacientul, în vârstă de 88 ani, se prezintă cu o stare generală gravă în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi.

Pacientul prezintă multiple patologii asociate, dintre care cea mai gravă este cea cardiacă. Vom efectua investigații de laborator și imagistice în urma cărora vom stabili conduita terapeutică. Vom reveni cu detalii atunci când vom avea mai multe informații" a spus managerul interimar As. Univ. Dr. Dragosloveanu Șerban.

O rază de speranță a venit din partea dr. Pompiliu Popescu, "medicul Generației de Aur", care a intervenit în direct la România TV:

"Părerea mea este că și vârsta înaintată (88 de ani) cât și comorbiditățile între care o gravă aritmie îi pot complica situația. Am înțeles că la Cluj i-au scos device-ul, acum este fără. E un corp străin, ca și proteza din genunchi și orice corp străin, în aceste situații, creează trombembolii, creează probleme mari în corpul gazdei.

Dacă a făcut această infecție în sânge, ea are o poartă de plecare. Nu poate stafilococul auriu, care trăiește saprofit pe piele, să migreze decât printr-o soluție de continuitate. O înțepătură, o injecție, poate a făcut și infiltrații în genunchi... dar in mod cert are o soluție de continuitate. Așa a intrat în organism și a făcut această septicemie. Sunt convins că și cei de la infecțioase și cei de la Foișor vor proceda corect scoțându-i proteza și acționând cu antibiotice are șanse să-și revină. Sub antibiotice poate să-și revină. Trebuie să fim optimiști."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel