Medicii de la Maternitatea Botoșani învață acum să aplice protocoalele medicale. Au lăsat-o pe Alexandra să moară după 7 ore de chin

FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

După ce medicii au lăsat-o pe tânara Alexandra să moară cu zile, șefa CJ îi trimite pe aceștia să învețe cum să aplice protocoalele medicale.

La numai zece zile după ce tânara Alexandra Ivanov și-a pierdut viața deoarece medicii de gardă nu i-au acordat asistența medicală necesară, în ciuda apelurilor nenumărate făcute de aceasta, președintele CJ Botoșani a anunțat că toate cadrele medicale din Maternitatea Botoșani vor participa la cursuri de pregătire profesonală, cu privire la aplicarea corectă a protocoalelor medicale, transmite Agerpres.

Potrivit sursei menționate, aceste cursuri se vor desfășura începând cu luna septembrie și sunt susținute de Asociaţia Moaşelor Independente, care, în parteneriat cu UNICEF România, a pus bazele reţelei de profesionişti medicali ”Grijă de Mamă”.

”Aceste cursuri pentru medici, moaşe, asistenţi medicali, infirmieri şi îngrijitori vizează aplicarea corectă a protocoalelor de îngrijire a pacientelor din Maternitate, acordarea de îngrijiri centrate pe femei şi dezvoltarea empatiei şi a spiritului de echipă în rândul personalului medical. De asemenea, se va pune un accent mare pe drepturile pacienţilor şi în special al femeii care naşte”, a afirmat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Doina Federovici a menţionat că Asociaţia Moaşelor Independente şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati la realizarea protocoalelor medicale, pentru situaţiile unde acestea nu există.

Cursurile pentru personalul medical din secţiile de obstetrică-ginecologie ar urma să aibă loc după ce, pe 18 august, o tânără a murit ca urmare a neglijenţei cadrelor medicale.

În contextul în care protocoalele menționate de șefa CJ trebuiau cunoscute încă din perioada școlarizării cadrelor medicale, poate mai indicat ar fi să se facă alte cursuri, cele de empatie, căci în multe cazuri aceasta lipsește, aproape cu desăvârșire.

Alexandra Ivanov, ignorată timp de aproape 7 ore

Alexandra Ivanov, o tânără de 25 de ani, a murit în dimineaţa zilei de 18 august, la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns cu ambulanţa la spital, după ce a acuzat dureri şi hemoragie.

După ce a fost supusă unui set de analize şi a fost perfuzată, cadrele medicale au ignorat-o toată noaptea. Vineri dimineaţă, starea ei de sănătate s-a înrăutăţi considerabil, decedând în Secţia de anestezie - terapie intensivă.

Tânăra de 25 de ani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, se arată într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani.

Potrivit sursei citate, pacienta Alexandra Ivanov a fost internată la ora 23,30 cu ”sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare”.

Diagnosticul stabilit la internare a fost de ”sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară”.

Inspectorii sanitari au stabilit că ”de la ora 00,45, când i s-a administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire” pentru tânăra respectivă.

Citește și: Familia tinerei decedate în materninatea din Botoșani a primit un ajutor financiar de 30.000 de lei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel