Guvernul din Slovacia se pregătește să ridice starea de urgenţă din țară, după ce a ajuns la un acord cu medicii grevişti. Două mii din cei șapte mii de medici de spital și-au dat demisia în bloc, săptămâna trecută , ceea ce a paralizat sistemul sanitar. Trei sferturi dintre greviști au acceptat să revină la muncă după ce guvernul a promis o majorare de salariu de 40%.Însă cei mai mulţi dintre ei nu au renunțat la protest, aşteptând finalizarea noii înţelegeri.
Cehia a trimis în ajutor Slovaciei circa 30 de medici militari, în timp ce spitalele din Polonia şi Austria s-au pregătit să primească pacienții aflați în urgență.
Demisia în masă vine după ani de hemoragie a cadrelor medicale către ţările bogate. Membră a uniunii monetare din 2009, Slovacia încearcă să-şi aducă până în 2013 deficitul de 4,9% din PIB sub limita admisă în zona euro, de 3%. Reduceri similare în state membre ale UE, dar din afara zonei euro, precum Ungaria sau Slovacia, ar putea provoca de asemenea o criză medicală ca cea din Slovacia. Istvan Eger, şeful Camerei Medicilor din Ungaria, a spus că o situaţie similară ar putea apărea în curând şi în ţara sa şi le-a cerut medicilor să nu se ducă la muncă în Slovacia, din solidaritate cu colegii grevişti.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu