Urmărește emisiunea live


Medicii îi scriu lui Tudose. "În caz contrar ne vom adresa organismelor internaționale"

Camera Federativă a Sindicatelor medicilor din România a transmis o scrisoare către premierul Mihai Tudose.

DC News vă prezintă scrisoare care privește salariile medicilor:


"Domnule Prim Ministru,

Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, în urma adoptării prin votul din 7 iunie în Camera Deputaților a proiectului Legii-Cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice, care a fost promulgată de președintele României, face apel la dumneavoastră, ca instituție abilitată, să corectați acest act normativ prin ordonanță de urgență a guvernului, din următoarele motive:

Legea salarizării introduce prin Anexa II Capitolul II, art.5 alin.(2) altă prevedere privind timpul de lucru, decât cea existenta in Codul Muncii.

Aceasta noua reglementare prevede pentru medicii angajați în unități sanitare unde se organizează linii de gardă (pentru continuitatea asistenței medicale), program de lucru de 48 de ore /săptămână obligatoriu (norma legală de muncă de 35 ore pe săptămână și gărzi obligatorii până la 48 de ore pe săptămână).

[citeste si]

Consideram ca acest lucru, (raportat la art.16 din Constituție), conduce la încălcarea principiului egalității în drepturi prin obligarea acestei categorii de salariati la efectuarea orelor suplimentare fără acordul prevăzut de Codul Muncii prin art 120 alin.(2), cât și la încălcarea dreptului la măsuri de protecție socială (conform art.41 din Constituție).

Prevederea introdusă depășește limitele prevăzute de art. 53 al Constituției privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, stabilite prin alin.(2) - "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și să fie aplicată în mod nediscriminativ și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

Consideram ca legea ar trebui sa fie in acord cu urmatoarele perincipii din Constituție, (art. 16) - principiul egalității cetățenilor și al art.6 din noua Lege, si anume:

-alin. a) principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, (salariul cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri),

alin.b) principiul nediscriminării

alin. g) principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilității salariale pentru personalul din sectorul bugetar.

Constatăm că nu este garantată respectarea acestor principii.

Prin prevederile art 23 privind sporurile pentru condițiile de muncă, se stipulează că mărimea concretă a sporului (un drept salarial, al cărui stabilire este obligația și dreptul legiuitorului) se va stabili prin Hotărîre de Guvern.

Credem ca guvernul poate stabili doar condițiile de acordare a acestuia. Sectorul de sănătate va fi supus dublu rezultatului încălcării acestor principii.

Prin art 7 Anexa II, Capitolul II Reglementări specifice personalului din sănătate, se eludează principiile enunțate la art 6, fiind transferat atributul stabilirii nivelului sporurilor pentru condiții deosebit de periculoase conducerii unităților sanitare. Ca atare se elimină instituirea unui cadru legal, nediscriminatoriu, pentru categorii de personal sanitar aflat în situații similare privind condițiile de muncă, dar având relații de muncă cu angajatori diferiți.

Consideram ca nu poate exista justificare obiectivă în cazul acordării al acestui spor la nivel de chiar 1% față de 85% pentru condiții de muncă similare, (asa cum expunerea la noxe nu diferă în funcție de tipul de unitate ori bunăvoința managerilor). Lipsa reglementării prin lege a mărimii concrete a sporului va genera un tratament diferit al angajaților care lucrează în condiții deosebit de periculoase în sectorul de sănătate. Va solicitam sa convocati experti in domeniul muncii si sindicatele din sanatate, cu scopul de a face analiza criteriilor obiective, in baza carora sa se acorde sporurile pentru conditiile de munca.

Decizia nr.24/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că principiul egalității de tratament în stabilirea remunerațiilor presupune soluții diferite numai pentru situații diferite justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.

Domnule Prim Ministru,

Va solicitam sa introduceti cerintele noastre in ordonanta de urgenta a guvernului, anuntata cu scopul rezolvarii problemei acordarii burselor pentru medicii rezidenti.

Problemele semnalate mai sus sunt deficiente in actul de legiferare, pe care aveti abilitatea sa le remediati in cel mai scurt timp, cu scopul de a evita conflicte sociale, altfel ne vom adresa organismelor competente interne si internationale".

Scrisoarea este transmisă de Dr. Victor Eșanu, președinte Dr. Zagyva Piroska, vicepreședinte.

(w670)

(w670)

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel