Internetul este plin de oferte cu vouchere pentru operaţii estetice. Implanturile mamare la preţuri scăzute le-a ridicat un semnal de alarmă asociaţiilor medicale din Germania şi Marea Britanie. Ofertele care cer plata în termen de 24 de ore au vouchere sau bonusuri pentru clienţii interesaţi.
Autor: Anca Murgoci
Asociatia Chirurgilor din Germania a declarat pentru BBC că acest fenomen este cauzat de faptul că mulţi medici sunt afectaţi de criza financiară şi recurg la strategii comerciale agresive pentru atragerea clienţilor. De asemenea, persoanele care primesc vouchere ar putea să se simtă obligate să suporte o intervenţie chirurgicală deşi nu ar fi cazul sa o faca.
În Marea Britanie, Advertising Standards Authority (autoritatea responsabilă cu publicitatea) a făcut publică opinia sa împotriva unui anunţ care avea drept termen limită miezul nopţii pentru a primi un voucher. "Plătiţi doar 3.000 $ în loc de 7.700 $ pentru o operaţie estetică (facială). Mărirea sânilor şi rinoplastia sunt incluse în preţ". Acest anunţ recomanda celor interesaţi să se grăbească în a achiziţiona voucherul. ASA a spus că presiunea timpului este un act iresponsabil. Anunţul poate fi găsit pe pagina site-ului Groupon, o compania americana de reduceri şi oferte care operează în Marea Britanie, Germania şi alte ţări europene. Compania a afirma că o parte dintre cei care cumpără vouchere pentru operaţii estetice în Marea Britanie nu le utilizează şi banii le sunt returnaţi. Groupon spune că aceste clinici medicale care oferă intervenţii chirurgicale sunt de înaltă calitate şi încredere.
Cu toate acestea, Asociatia Chirurgilor din Germania şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea numărului ofertelor pe internet. Experţii consideră că relaţia dintre medic şi pacient trebuie să se bazeze pe incredere şi să nu fie constrânsă de timp. Medicul ar trebui să recomande cel mai bun tratament şi să decidă împreună cu pacientul dacă este necesară o intervenţie chirurgicală. Practic, un pacient nu are cum să se gândească de două ori înainte să ia cea mai bună decizie in acest sens. Asociaţia a adăugat că "trebuie să existe o relaţie serioasă şi profesională între medic şi pacient. Nu credem că este o idee bună să dăruieşti un voucher pentru o operaţie estetică. Este o decizie importantă care nu trebuie luată în grabă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu