Președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, a intervenit, la Antena 3, în emisiunea ”News Magazine” realizată de Mihaela Bîrzilă.
Dincolo de cifrele din bilanțul GDS, se află drame. Se află familii care își plâng morții.
”În orice țară din lume unde se petrece un accident colectiv, o nenorocire în care se prăpădesc 50-60 oameni, se declară doliu național. Acesta din urmă este un moment de reflecție pentru tot poporul. Oamenii se gândesc la cei care s-au prăpădit și la ceea ce ar avea de făcut ca să nu se mai întâmple așa ceva. Noi avem, de câteva zile, în fiecare zi, doliu național de 50-60 oameni care se prăpădesc de o singură maladie. În spatele fiecărei cifre să află câte o familie”, a zis președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, la Antena 3, în emisiunea ”News Magazine realizată de Mihaela Bîrzilă.
”În scurt timp, vom ajunge la cifre impresionante care vor sufoca, cu adevărat, spitalele noastre, nu doar pe cele de boli infecțioase”, a mai spus medicul.
Până astăzi, 10 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 152.403 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 116.628 de pacienți au fost declarați vindecați.
În intervalul 09.10.2020 (10:00) – 10.10.2020 (10:00) au fost raportate 59 de decese (39 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-everin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu