Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, Cristian Oancea, a criticat atitudinea protestatarilor anti-Covid față de cadrele medicale și a celor care promovează metode alternative de tratament împotriva Covid.
”Fiecare are dreptul la opinie, dar depinde de unde ne luăm sursele de informare. Noi suntem medici și salvăm vieți, nu criminali, cum s-a indus de un grup de protestatari... și ne mai întrebăm de ce nu avem doctori sau asistenți în țară. Medicii trebuie să aibă cu ce să lucreze și să aibă respect. Cred că suntem la o linie roșie în care, după un an de oboseală, au apărut tot felul de vraci care salvează vieți cu tot felul de mirodenii. Avem pacienți care refuză să se dea jos din ambulanță, cu forme severe de boală, se duc acasă și decedează acolo”, a declarat Cristian Oancea la RealitateaPlus.
Cristian Oancea a criticat și lipsa unei reacții mai ferme a Colegiului Medicilor în cazul Adinei Alberts sau a altor cadre medicale care susțin că oxigenul ar dăuna pacienților Covid.
”Ne așteptam să reacționeze Colegiul Medicilor, nu am înțeles de ce nu a făcut acest lucru. Noi urmăm ghiduri internaționale, este o dinamică științifică în protocoale peste tot în lume, se actualizează constant. Să instigi și să le spui pacienților să arunce pastilele... Nouă, dacă facem malpraxis, ni se interzice dreptul de a profesa, vine DSP-ul, tot felul de controale. Suntem dependenți de oxigen de când ne naștem.”, a mai spus medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News