Medicul care l-a preluat pe fotbalistul Patrick Ekeng, Elena Mihaiela Duţă, a fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare şi plata a 200.000 de euro daune.
Magistrații de la Judecătoria Sector 2 au condamnat-o la închisoare cu suspendare pe Elena Mihaiela Duţă, medicul care l-a preluat pe Patrick Ekeng, după ce acesta s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului Dinamo-Viitorul din 2016, deoarece nu i-a făcut resuscitarea pentru a-i salva viaţa fotbalistului. Condamnarea a fost pronunţată în iunie.
Judecătorii relatează în motivare ce s-a întâmplat, potrivit probelor, pe terenul de fotbal. Medicul a ajuns lângă pacient, s-a aplecat asupra fotbalistului, i-a verificat pulsul şi i-a instalat un pulsoximetru pe deget, „acestea fiind singurele manevre de evaluare a stării jucătorului efectuate înainte de a fi ridicat pe targă şi introdus în ambulanţă”.
Potrivit motivării, raportul INML spune că Patrick Ekeng nu a primit resuscitare, chiar dacă „acordarea de prim ajutor în cazul unui stop cardiac trebuie efectuată cât mai repede; fiecare minut de întârziere duce la o scădere a şanselor de supravieţuire”.
„În pofida conduitei medicale ce s-ar fi impus şi pe care inculpata avea obligaţia să o cunoască şi să o aplice, instanţa reţine că pacientul nu a beneficiat de nicio manevră de resuscitare cât timp s-a aflat în grija echipajului medical coordonat de inculpată, deşi aceasta a constatat în mod cert intrarea sa în fibrilaţie ventriculară, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat, pacientul fiind condus la U.P.U. din cadrul Spitalului Floreasca fără mască de oxigen şi fără manevre de resuscitare în curs”, arată motivarea magistraţilor de la Judecătoria Sector 2, conform Mediafax.
Patrick Ekeng (26 de ani) a murit pe 6 mai 2016, în timpul meciului Dinamo - Viitorul (3-3). Fotbalistul intrat pe teren în minutul 70 s-a prăbuşit pe gazon în preajma cercului de la centrul terenului, a fost dus la spital, dar după aproximativ 70 de minute de efectuare a manevrelor de resuscitare a fost declarat decedat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu