EXCLUSIV  Medicul Herman Berkovits: O rachetă a căzut la câteva sute de metri de casa mea. Eram într-o cameră specială

Medicul Herman Berkovits a dezvăluit, la DCNewsTV, că o rachetă a căzut la câteva sute de metri de casa lui.

„În Israel, suntem tot timpul cu terori. Eu sunt acolo de 46 de ani, credeţi-mă, am văzut multe terori! Bombe explodate, rachete care vin pe capul nostru. (...) O astfel de rachetă a căzut la câteva sute de metri de casa mea. Eu mă aflam într-o cameră specială, un buncăr”, a povestit medicul Herman Berkovits.

„La noi, fiecare deces este o tragedie. Avem grijă să nu ne moară soldații care se luptă. Într-o zi, a fost omorât unul în Gaza. S-a tras cu un pistol în fruntea unui soldat. O tragedie! Soldatul nu a vrut să-l omoare pe el, putea să tragă. O tragedie enormă! Un băiat singur la părinți... Și un băiat care putea să nu facă armata. Cine e singur la părinți poate să facă o armată mai ușoară”, a explicat medicul.

„Eu am o nepoată care a făcut armata doi ani. Am un nepot care acum e în armată. Peste un an, o altă nepoată. Fetele fac doi ani”, a mai spus medicul Herman Berkovits.

„Mulți dintre soldații care au învățat informatica în armată au continuat să învețe la facultate. Cei care nu fac armată, din anumite motive, poate au unele boli, fac voluntariat doi ani. Merg în fiecare zi la un spital sau la o casă de bătrâni. Îi maturizează, le dă experiență în viață. Voluntariatul am văzut că e mai puțin dezvoltat în România”, a mai zis medicul Herman Berkovits.

Doctorul Herman Berkovits, medicul și prietenul lui Benjamin Netanyahu, interviu special la DCNews

Youtube video image

În altă ordine de idei, amintim că Herman Berkovits a dezvăluit, la DC News TV, povestea din spatele vaccinării fostului premier Benjamin Netanyahu, primul om din Israel care a primit vaccinul produs de Pfizer. 

Dr. Herman Berkovits a povestit că, într-o dimineață, a fost contactat de Benjamin Netanyahu, care se ducea la aeroport pentru a primi primele doze de vaccin de la Pfizer. "Noi aproape în fiecare zi vorbim și de multe ori chiar de două, trei ori.", a spus Berkovits. 

Fostul premier Netanyahu l-a întrebat pe dr. Herman Berkovits dacă poate face vaccinul. Își dorea să fie el primul om vaccinat din Israel, pentru a da un exemplu cetățenilor. 

"Vă dați seama, totul depindea de mine, de cele 10 secunde; să dau un răspuns - dacă premierul israelian face sau nu vaccin. I-am spus *Ești un om sănătos. Poți să faci acest vaccin.* Continuarea, AICI!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel