Miercuri, Primăria Urziceni a anunțat pe pagina de Facebook că la spitalul din localitate a fost numit un nou manager.
'Cu dispoziţia domnului primar Constantin Sava, a fost numit un nou manager la spitalul municipal Urziceni. Este vorba de medicul Marian Toneanu, specializat în chirurgie vasculară. Îi urăm succes!', se arată în postarea Primăriei Urziceni.
O femeie de 24 de ani a născut, pe 31 iulie, pe stradă ajutată de echipajul de pe ambulanţă, după ce a fost refuzată de Spitalul Municipal Urziceni. La două zile de la incident, pe fondul indignării opiniei publice, primarul Constantin Sava a anunţat suspendarea din funcţie a managerului unităţii medicale, Daniela Elena Ianuş.
Poliţia a anunţat la acea vreme că s-a autosesizat şi face cercetări pentru abuz în serviciu în acest caz. Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a catalogat drept un 'incident inacceptabil' ce s-a întâmplat la spitalul din Urziceni şi a dispus Inspecţiei Sanitare de Stat să efectueze un control, în urma căruia au fost aplicate mai multe amenzi. Spitalul din Urziceni este în administrarea primăriei din localitate, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News