EXCLUSIV  Medicul Țincu: A alerga într-un parc poluat este mai nociv decât a nu alerga. De ce avem nevoie de sistem de monitorizare a calității aerului / video

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Conf. Univ. Dr. Radu Ciprian Țincu, Medic Primar Specialitatea ATI / Toxicologie, a participat la dezbaterea din cadrul campaniei: ''Cum reducem riscurile din viața de zi cu zi’’, unde a vorbit despre cum ne putem proteja de poluare. Această dezbatere este organizată de DC Media Grup, iar subiectul este reducerea riscurilor asociate vieții moderne. 

„Ce putem face noi sa ne protejam de poluare?”, a întrebat Georgiana Ioniță Toader.

„Eu cred că trebuie să începem cu autoritățile. Măsurile de combatere a poluării sunt și individuale însă întotdeauna e nevoie de un sistem concertat în care autoritățile să coordoneze toate aceste activități. Ce putem face noi? Putem să ne deplasăm mai puțin cu mijloace de transport poluante, să lăsăm mașina uneori acasă și să încercăm să mergem cu transportul în comun care este din ce în ce mai non-poluant, putem merge cu bicicleta sau cu diferite alte sisteme electrice de transport. Este o chestie individuală pe care o putem face, însă ca politica să fie cu adevărat eficientă e nevoie de implicarea autorităților care să dezvolte astfel de politici.

În primul rând, ce nu are România și ce nu are Bucureștiul, nu are un sistem de monitorizare a calității aerului. Acest sistem trebuie să fie disponibil nu doar pentru autorități, ci pentru cetățeni. Fiecare dintre noi ar trebui să acceseze de pe telefonul mobil, de pe calculator o aplicație care să ne arate în timp real cât de poluat este aerul din zona în care locuim și acest lucru va modula foarte multe din comportamentele noastre: putem să nu aerisim atunci când nivelul de noxe este foarte ridicat, putem să evităm să facem jogging.

Știți că a alerga într-un parc poluat este mai nociv decât a nu alerga pentru că în momentul în care frecvența respiratorie este intensificată în urma efortului fizic, aceste particule poluante pătrund dintr-o cantitate mai mare, că este proporțional cu cât de repede respirăm, și având o respirație extrem de profundă, ajung cât mai distal în căile aeriene și provoacă leziuni cât mai profunde la nivelul alveolelor pulmonare.

Dacă am avea o astfel de aplicație am putea să ne alegem momentul în care să facem activitate fizică în aer liber. De asemenea, putem să evităm anumite zone și am putea să reconfigurăm traseul pe care ne deplasăm, lucru care ar duce la reducerea poluării. Un astfel de sistem disponibil cetățenilor este destul de greu de acceptat pentru autorități pentru că înseamnă o presiune suplimentară pe autorități. Nimeni nu o să vrea să vadă că în fiecare zi în zona unde locuiește, nivelul de noxe este peste limită pentru că s-ar duce la primar, la prefect, și ar face ceva pentru a scădea această poluare a aerului din zona lui.

Ce ar trebui să facă autoritățile este să restricționeze traficul. În foarte multe capitale europene, atunci când acești indicatori sunt peste limită, se restricționează traficul pentru o perioadă de timp, astfel încât să reducem nivelul de noxe din zona respectivă. Nici aici nu cred că autorități ar fi foarte încântate pentru că repercusiunile la popularitate ar scădea foarte mult.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel