Mediterana Centrală, cea mai aglomerată rută migratorie spre Europa

FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Mediterana Centrală este cea mai aglomerată rută migratorie spre Europa, conform datelor Frontex.

Acest an a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de treceri ilegale a frontierei, care a crescut cu 17% în primele 11 luni, ajungând la peste 355.300 de treceri, notează Agenția Europeană pentru Frontiere și Garda de Coastă (Frontex) într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial.

Astfel, potrivit sursei menționate, numărul trecerilor ilegale a depășit toate trecerile din anul 2022, marcând cea mai mare valoare înregistrată din 2016 încoace.

Ruta Africii de Vest a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de treceri ilegale, care s-a dublat până în prezent în acest an, ajungând la peste 32.400.  Această creștere fără precedent este cea mai mare de când Frontex a început să colecteze date în 2009. Numărul de sosiri în luna noiembrie a crescut cu peste 500% în comparație cu aceeași lună a anului precedent, ajungând la aproape 4.700.

Mediterana Centrală, cea mai aglomerată rută migratorie

Mediterana Centrală a rămas cea mai aglomerată rută migratorie în 2023, cu peste 152.200 de treceri ilegale raportate de autoritățile naționale în primele 11 luni. Acesta este cel mai mare total pe această rută pentru această perioadă din 2016 încoace. 

Cu toate acestea, numărul de treceri ilegale lunare pe această rută a scăzut cu 24% de la o lună la alta în noiembrie, ajungând la aproape 7 900. 

Ruta Mediteranei de Est a rămas, de asemenea, activă, înregistrând o creștere de aproape 50% față de anul trecut în primele 11 luni, ajungând la aproape 52.600 de treceri ilegale. 

Traversările pe mare rămân pline de pericole pentru persoanele care se angajează în migrația ilegală.

Potrivit datelor Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM),  2.511 persoane au fost date dispărute în Mediterana în acest an. Marea majoritate a acestora navigau pe ruta periculoasă a Mediteranei centrale. 

Astfel, în perioada ianuarie-noiembrie, ruta Balcanilor de Vest a înregistrat cea mai mare scădere anuală dintre principalele rute de migrație, numărul de traversări neregulamentare scăzând cu 28%, ajungând la 98.600. 

Pe ruta Canalului Mânecii, aproximativ 58. 300 de treceri ilegale ale frontierei au fost detectate de ambele părți până în prezent în 2023.

Aceasta reprezintă o scădere de 14 % față de aceeași perioadă din 2022.

Citește și: UE, alarmată că ar putea urma un nou val de refugiați. Ministru grec: „Există mereu acest risc”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel