Medvedev: Armele nucleare ale Rusiei împiedică Occidentul să-i declare război

Dmitri Medvedev e de părere că arsenalul nucleare de care dispune țara sa împiedică Occidentul să declare război Federației Ruse.

Dmitri Medvedev, Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, susține că arsenalul nuclear de care Federația Rusă dispune împiedică Occidentul să-i declare război. Potrivit acestuia, într-un articol publicat în Rossiiskaya Gazeta, Kremlinul va continua conflictul din Ucraina până când „regimul dezgustător de la Kiev va fi înlăturat şi ţara va fi total demilitarizată“.

„Este Occidentul gata să declanşeze un război adevărat împotriva noastră, inclusiv un război nuclear, sub autoritatea Kievului?“ se întreabă Medvedev.

„Singurul lucru care îi opreşte pe duşmanii noştri astăzi este înţelegerea faptului că Rusia va fi ghidată de fundamentele politicii de stat... privind descurajarea nucleară. Şi, în cazul în care apare o ameninţare reală, va acţiona în privinţa ei“, mai scrie el.

Federația Rusă dispune de cel mai mare stoc de focoase nucleare, aproximativ 6.000, iar Vladimir Putin a sugerat în mai multe rânduri că nu va exista să le folosească în cazul în care țara sa va fi amenințată.

„Lumea occidentală face echilibristică între dorinţa arzătoare de a umili, ofensa, dezmembra şi distruge Rusia cât mai mult posibil, pe de o parte, şi dorinţa de a evita o apocalipsă nucleară, pe de altă parte“, mai spune vicepreședintele Consiliului de Securitate.

CITEȘTE ȘI     -    Cum s-a gândit Putin să-i pedepsească pe rușii care au părăsit țara: "E corect să le anulăm avantajele" 

Medvedev vrea garanții de securitate

În condițiile în care nu obținem garanții de securitate, „lumea va continua să se clatine în pragul celui de-al treilea război mondial şi a catastrofei nucleare. Noi vom face tot ce putem pentru a preveni acest lucru“.

Oficialul rus mai precizează că Rusia se va axa în următorii ani pe relațiile economice cu alte țări ale lumii în schimbul celor pe care le-a avut până de curând cu Occidentul, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel