Ce cadou i-a oferit Meghan Markle Reginei Elisabeta, de Crăciun.
Meghan Markle și Prințul Harry nu fac parte de mult din Familia Regală britanică și chiar dacă relațiile dintre ei s-au răcit considerabil, mai ales după interviul pe care cei doi Duci de Sussex i l-au oferit lui Oprah Winfrey, lucrurile nu au stat așa de la bun început.
Meghan Markle a fost primită cu brațele deschise de Regina Elisabeta, iar relația celor două a fost una normală.
În 2017, la primul Crăciun pe care Meghan Markle l-a petrecut în Casa Regală, la Sandringham, a vrut să-i aleagă un cadou inspirat Majestăţii Sale, Regina Elisabeta, unul în stilul darurilor nostime pe care obişnuiesc să şi le facă membrii familiei regale.
Ei bine, acest prim cadou al soției Prințului Harry pentru Regină a fost unul care se spune că a amuzat-o teribil pe Suverană.
Fosta actriţă i-a cumpărat reginei un hamster de jucărie, care cânta şi dansa. Potrivit apropiaților Casei Regale, când a văzut cadoul, Regina a izbucnit în râs şi a spus că jucăria e perfectă pentru a-i distra pe faimoşi ei câini.
Patrupezii Majestăţii Sale chiar au fost intrigaţi de această jucărie, care i-a ţinut ocupaţi ceva vreme.
Anul acesta, Meghan Markle şi Prinţul Harry au lipsit de la sărbătorile de Crăciun de pe domeniul regal de la Sandringham.
În plus, este primul Crăciun al Reginei Elisabeta fără Prinţul Philip, decedat anul acesta, în luna aprilie, la vârsta de 99 de ani.
Ducesa de Sussex are cea mai bună pregătire academică şi cele mai bune rezultate, potrivit The New York Post.
Meghan Markle a urmat cursurile Universităţii Northwestern din Illinois (SUA), o instituţie prestigioasă.
Kate Middleton ocupă poziţia secundă pe podiumul inteligenţei în familia regală. Ducesa a absolvit Universitatea Saint Andrews, cotată mai jos decât cea urmată de către cumnata sa.
Între timp, prinţul William este pe locul trei, iar prinţul Harry nu a prins top 10, notează Mediafax.
Prințul Harry și Meghan Markle au lansat felicitarea de sărbători. Pentru prima oară în fotografie apare și Lilibet, fetița lor în vârstă de șase luni.
În mesajul de pe felicitare se precizează: „Anul acesta, 2021, am primit-o pe fiica noastră, Lilibet. Archie ne-a făcut „mamă” și „tată”, iar Lili ne-a făcut o familie. În timp ce așteptăm cu nerăbdare 2022, am făcut donații în numele dumneavoastră către mai multe organizații care onorează și protejează familiile, de la cele mutate din Afganistan la familii americane care au nevoie de concediu plătit de creștere a copiilor. Vă dorim sărbători fericite și un An Nou prosper! Ca întotdeauna, Harry, Meghan, Archie și Lili.”
În mesaj se observă că cei doi au fost folosită expresia „Sărbători fericite!” și nu tradiționala urare „Crăciun fericit!”. Observația se referă la scandalul legat de evitarea unor conotații religioase de sărbători, apărut din cauza unui document intern al Comisiei Europene, care a fost ulterior retras. În documentul respectiv se recomanda alegerea formulei „Sărbători fericite!” în loc de „Crăciun fericit!” pentru a nu ofensa cetățeni de altă religie, în cazul în care se interacționează cu un grup numeros, eterogen, necunoscut.
Acesta este al treilea an consecutiv în care prințul Harry și Meghan Markle petrec sărbătorile departe de familia regală britanică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News