Meghan Markle este acuzată de plagiat. Ar fi copiat din ideile și ilustrațiile altei cărți

Pexels
Pexels

Soția prințului Harry este acuzată de plagiat, după ce mai multe similarități între cartea ei și cea a altei autoare au fost evidențiate de către urmăritorii celor două. 

Meghan Markle va lansa o carte de povești pentru copii inspirată de viața sa după plecarea din familia regală. Cu toate acestea, ducesa este acuzată în prezent că a plagiat cartea după cea a unei autoare britanice, lansată în 2018. Cartea lui Markle a pornit de la un poem pe care aceasta l-a scris cu ocazia primei zile a tatălui pe care prințul Harry a petrecut-o odată cu familia. 

Cartea ducesei este similară cu cea a autoarei Corrinne Averiss, „The boy and the bench”. Autoarea o susține pe Meghan Markle, însă urmăritorii celor două nu au putut să treacă peste similaritățile dintre cele 2 în privința ilustrațiilor, scrie The Sun

Ilustrațile, mărul discordiei

Ambele cărți au pe copertă și în ilustrațiile din interior tătici alături de copii lor, așezați pe o bancă. Ilustratorul Christian Robinson este cel care a creat imaginile colorate pentru cartea lui Meghan. Una dintre creațiile sale are o perspectivă similară cu una din cartea lui Averiss. 

Vezi și: Meghan Markle va scrie o carte de povești pentru copii

„Nu văd similarități”

„Citind descrierea și un fragment din noua carte a ducesei, nu pare a fi aceeași poveste cu cea din cartea mea. Nu văd similarități”, a scris pe Twitter Corrinne Averiss. 

Cartea ducesei de Sussex va apărea pe 8 iunie, iar prețul uneia este de 12.99 lire. Aceasta va publica sub numele de autor Meghan, Ducesă de Sussex. Cartea în varianta audio va fi narată tot de soția prințului Harry. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel