Meghan Markle, logodnica prințului Harry al Marii Britanii, a fost botezată în rit anglican.
Ceremonia a avut loc în secret și a fost oficiată de arhiepiscopul de Canterbury, nunta celor doi va avea loc în luna mai și botezul în rit anglican nu era obligatoriu pentru căsătoria religioasă.
Însă Meghan a spus, când s-a anunțat logodna, anul trecut, că din respect pentru regina Elisabeta a II-a, dorește să treacă la credința anglicană, informează TVR.
Meghan Markle provine dintr-un mediu divers, în privința credinței; tatăl este episcopal, iar mama protestantă. După divorțul părinților, Meghan a studiat la un liceu catolic, iar fostul ei soț, producător de televiziune, este evreu.
[citeste si]
Pentru nuntă, Meghan a renunțat la cariera sa, deoarece odată cu încheierea sezonului șapte al filmului Suits în care aceasta juca, Meghan a anunțat că se retrage din această lume. Însă, acesta este doar începutul. A fi membru al Casei Regale presupune respectarea unui anume protocol, a unei conduite morale și chiar vestimentare, relatează unica.ro.
Meghan Markle nu va mai putea interacționa cu fanii la același nivel la care a făcut-o până acum, fotografiile, selfie-urile, și autografele nu vor mai fi la ordinea zilei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News