Meghan Markle şi prinţul Harry al Marii Britanii au făcut publică o felicitare de familie înaintea primului lor Crăciun american.
Meghan Markle şi prinţul Harry al Marii Britanii au făcut publică o felicitare de familie înaintea primului lor Crăciun american, relatează Agerpres, citând People. În acest an ei își vor petrece sărbătorile de iarnă în Montecito, California.
Felicitarea, o ilustraţie a unei fotografii realizate de mama lui Meghan, Doria Ragland, a fost lansată prin intermediul Mayhew, o organizaţie britanică pentru apărarea drepturilor animalelor, patronată de Meghan. În centrul imaginii, alături de părinţii lui, apare Archie, în vârstă de 19 luni care, după cum notează Deadline, pare să fi moştenit părul roşcat al lui Harry, dar pot fi văzuţi şi cei doi câini ai familiei.
"Vă dorim Crăciun fericit şi un An Nou fericit.", scrie în mesajul de pe felicitare.
Purtător de cuvânt al ducelui şi ducesei de Sussex a declarat că fotografia a fost făcută la începutul acestei luni, iar micul pom de Crăciun, ornamnetele realizate în casă și alte decorațiuni, au fost selectate de Archie.
We’re thrilled to receive wonderful Christmas wishes from our Patron, The Duchess of Sussex, who also made a personal donation, helping dogs, cats and our community. ???? From all of us at Mayhew, thank you and Merry Christmas. ????????????
Find out more! ???? https://t.co/5o2RHLveRM pic.twitter.com/uBV19F6Odt— Mayhew ???????? (@themayhew) December 23, 2020
În felicitare, Meghan confirmă faptul că familia ei a făcut o donaţie personală către Mayhew, pentru a sprijini activitatea organizaţiei în beneficiul câinilor, pisicilor şi comunităţilor. "Anul acesta, ca familie, am făcut donaţii pentru mai multe organizaţii caritabile şi v-am avut în vedere", a scris Meghan. "De la o organizaţie locală din California care sprijină familiile să facă tranziţia de la persoane fără adăpost, la două dintre organizaţiile din Marea Britanie aflate sub patronajul nostru: una care susţine animalele şi bunăstarea comunităţii, iar cealaltă, un fond memorial pentru un prieten drag care contribuie la educarea copiilor şi la combaterea sărăciei în Uganda", a scris Meghan.
Anul trecut, Meghan şi Harry au publicat prima lor felicitare de Crăciun în postura de familie formată din trei persoane. Ei şi-au petrecut sărbătorile de iarnă pe Insula Vancouver, în Canada, în timp ce făceau pregătirile pentru renunţarea la rolurile de membri activi din cadrul familiei regale britanice.
Crăciunul va arăta diferit pentru întreaga familie regală britanică pe fondul actualei pandemii de coronavirus. Regina Elisabeta a II-a a anulat sărbătoarea anuală a familiei regale din Sandringham, în timp ce s-a izolat alături de soţul său, prinţul Philip, la Castelul Windsor, notează People.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu