Mehedinţi: Al doilea tronson al centurii ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu-Severin, inaugurat

centura
centura
Alegeri prezidentiale 2024

Tronsonul doi de 4 kilometri al centurii ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu-Severin a fost inaugurat luni în prezenţa autorităţilor judeţene din Mehedinţi.

Prefectul judeţului, Ion Mîţu, a declarat că lucrarea, cu o lungime totală de 12,5 kilometri împreună cu sectorul rutier al Drumului Naţional 6 Drobeta Turnu-Severin-Bahna s-a ridicat la valoarea de aproximativ 45 milioane euro din care aproximativ 26,5 milioane euro de la Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

"Prin intrarea în circuitul rutier internaţional al acestui by-pass se asigură o mai bună siguranţă a traficului auto în zona municipiului Drobeta Turnu-Severin. Totodată prin devierea traficului greu se fluidizează circulaţia", a precizat Mîţu.

Potrivit sursei citate, de-a lungul acestei artere de circulaţie s-au reabilitat 20 de podeţe, s-au executat 25 de noi podeţe şi patru poduri.

El a menţionat că în cazul apariţiei unor probleme legate de calitatea lucrărilor, constructorul italian - JV Pizarotti Tirrena Scavi - are obligaţia să le remedieze pe cheltuială proprie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel