Mehedinți: Șeful Secţiei Drumuri Naţionale a murit după ce a căzut pe scările instituţiei

florescu
florescu

Directorul Secţiei Drumuri Naţionale Mehedinţi, Dorin Florescu, a murit, miercuri seară, în urma unui traumatism cranio-cerebral, după ce a căzut pe scările sediului instituţiei pe care o conducea.

Consilierul județean PDL, Dorin Florescu, în vârstă de 55 de ani, a căzut, miercuri seara, în jurul orei 22,00, pe scările clădirii unde funcționează Secția Drumuri Naționale Mehedinți, din Drobeta Turnu- Severin, fiind găsit de către paznicul instituției. În urma căzăturii, Florescu a suferit o fractură de bază la craniu care i-a fost fatală.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, inspector Nicolae Lohon, a declarat că Poliţia municipiului Drobeta Turnu-Severin a fost sesizată miercuri seară, în jurul orei 22.30, de către medicii de la Spitalul Judeţean că secția de Urgență a constatat  decesul lui Dorin Florescu, în urma unui traumatism cranio-cerebral.

Organele de anchetă au întocmit un dosar penal pentru moarte suspectă, urmând a fi efectuată și necropsia pentru stabilirea cauzei morții, chiar dacă nu există suspiciuni privind decesul.

Dorin Florescu era inginer constructor şi şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Mehedinţi şi consilier judeţean din partea Partidului Democrat Liberal, la al doilea mandat, iar soţia sa este managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel