Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat miercuri că invalidarea mandatului obţinut de Andrei Năstase în cadrul alegerilor din Republica Moldova este un lucru foarte grav.
"Din păcate, este un lucru foarte grav, din punctul meu de vedere, să invalidezi un mandat care a fost obţinut prin vot popular. Nu cunosc toate detaliile legate de prevederile legale din Republica Moldova, însă sincer cred că atunci când o persoană a fost validată printr-un vot popular foarte clar asemenea lucruri nu fac decât să creeze posibilitatea înrăutăţirii relaţiilor între autorităţile din Republica Moldova şi partidele politice, există posibilitatea ca acest lucru să aibă influenţe negative asupra stabilităţii Republicii Moldova", a afirmat Meleşcanu, la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă această decizie îndepărtează Republica Moldova de parcusul european, el a spus că deocamdată nu.
"Toate confirmările pe care le avem şi la nivel guvernamental şi la nivelul Parlamentului - obiectivul este deschiderea spre Uniunea Europeană", a adăugat ministrul. El a precizat că România nu poate decât să exprime opinii şi puncte de vedere în acest caz. "Noi nu putem să facem decât să exprimăm un punct de vedere, opinii, (...) în rest nu este normal ca un stat să se implice în afacerile interne ale altuia", a subliniat Meleşcanu.
Mandatul lui Andrei Năstase nu a fost validat
Instanţa nu a confirmat marţi seară legalitatea alegerilor locale anticipate din Chişinău pentru funcţia de primar general, desfăşurate în două tururi, pe 20 mai şi 3 iunie, iar în consecinţă mandatul lui Andrei Năstase, câştigătorul scrutinului, nu a fost validat, relatează presa de la Chişinău. Andrei Năstase, citat de deschide.md, a declarat că decizia de marţi este una "arbitrară" şi că o va contesta în termenul legal de 24 de ore la Curtea de Apel. În turul al doilea al alegerilor anticipate pentru funcţia de primar general al Chişinăului, desfăşurat pe 3 iunie, proeuropeanul Andrei Năstase a obţinut 52,57% din sufragii, devansându-l astfel pe reprezentantul socialist Ion Ceban, care a primit 47,43% din voturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News