Senatorul ALDE Teodor Meleşcanu a spus, miercuri, 21 iunie, că viitorul premier trebuie să se bucure de sprijinul coaliţiei majoritare din Parlament.
„Probabil că o să discute şi o să vină cu o propunere (n.r. - PSD). După ce vor avea propunerile se vor face consultările în cadrul alianţei. Un om competent şi care să se bucure de sprijinul coaliţiei majoritare din Parlament", a afirmat Meleşcanu, la Parlament.
Întrebat dacă va face parte din viitorul Guvern, a răspuns: „A fost o declaraţie a preşedintelui Călin Popescu-Tăriceanu, pentru că în urma evaluării activităţii miniştrilor de la ALDE nu au fost consideraţi ca miniştri care nu au îndeplinit exemplar activităţile. Aşa că dânsul a spus că, după părerea lui, trebuie să rămână aceiaşi (n.r. - miniştri). (...) Este foarte greu să mă puneţi pe mine să vă spun ce o să facă preşedintele. Probabil va numi pe cineva reprezentat de o majoritate în Parlament".
[citeste si]
De asemene,a Teodor Meleşcanu a spus că moţiunea de cenzură poate fi o „bilă neagră", însă nu are ce să îşi reproşeze în carieră, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News