Meleşcanu: România şi Moldova se vor reunifica

Teodor Meleşcanu, propus pentru funcţia de ministru al Afacerilor Externe, a spus, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate ale Parlamentului, că România şi Republica Moldova se vor reunifica prin aderarea la UE.

Alegeri prezidentiale 2024

'În legătură cu Republica Moldova, poziţia mea este foarte clară şi simplă. România şi Moldova vor fi ţări care se vor reunifica prin intrarea Moldovei în UE, caz în care toate problemele care privesc frontiera vor fi doar probleme spirituale şi nu probleme reale. (...) Acesta este modul în care văd eu realizarea acestui obiectiv naţional al României', a spus el. Meleşcanu a adăugat că România va sprijini evoluţia pro-europeană a Republicii Moldova, prin aspecte concrete. În acest sens, el a menţionat că din împrumutul din 150 de milioane de euro aprobat de Guvernul Ponta până acum a fost acordată o singură tranşă.

'Mai sunt două tranşe care trebuie să fie rapid puse în aplicare şi vom insista pentru acest lucru. Este nevoie ca cetăţenii Republicii Moldova să vadă în mod practic că România e o ţară preocupată de dezvoltarea relaţiilor cu Republica Moldova şi care are în vedere şi creşterea nivelului lor de trai. Tot ce înseamnă construirea de poduri, interconectarea reţelelor electrice, a reţelelor de gaze, toate aceste proiecte sunt menite să dea acest mesaj foarte clar care se va răsfrânge şi asupra vieţii fiecărui cetăţean din Republica Moldova', a declarat Meleşcanu.

[citeste si]

El a adăugat că MAE va acorda un sprijin foarte ferm pentru deschiderea rapidă a biroului NATO la Chişinău. Teodor Meleşcanu a abordat şi chestiunea implicării României în rezolvarea conflictului transnistrean. 'România nu s-a retras, România a fost scoasă din structura care negocia pe problemele Transnistriei. (...) Planuri existente sunt foarte multe, (...) dar în realitate trebuie să existe şi o disponibilitate din partea principalilor jucători din acest domeniu, pentru a găsi o soluţie la problema Transnistriei', a precizat el, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel