Meleșcanu: Sunt investitori interesaţi de Oltchim

Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat vineri că serviciul a realizat informări pe Oltchim la cererea Guvernului. Acesta a mai precizat că există investitori strategici interesați de Oltchim, sugerând că ar urmări un preţ mai mic printr-un intermediar.     

Meleșcanu a motivat că vizita sa la Guvern a fost pentru a se întâlni cu Victor Ponta, menționând că este normal să se întâlnească cu premierul pentru "lucruri care nu trebuie neapărat date într-o formă scrisă, dar evident că în contextul respectiv tema privatizării Oltchim a fost unul din subiecte, care nici pe departe nu s-a referit la pe unde merge, pe unde umblă contributorul principal al ştirilor pe această temă".

După discuția cu Ponta, directorul SIE a declarat că ”Există câţiva investitori interesaţi, strategici. Dintr-un motiv sau altul nu au participat pentru moment la licitaţie, dar eu cred că există un interes destul de mare pentru această zonă şi sunt convins că, dacă lucrurile se fac cum trebuie, poate să fie un succes această privatizare".

Directorul SIE a afirmat că Oltchim este o temă care poate afecta securitatea naţională şi este "firesc ca decidenţii politici să încerce să cunoască cât mai multe lucruri pentru a putea adopta deciziile corecte".

Meleşcanu a mai precizat că actualul Guvern s-a aflat într-o situaţie dificilă în cazul Oltchim, privatizare asumată în faţa FMI, şi că "pe de o parte trebuia să facă ceva, pe de altă parte era informat despre vulnerabilităţile pe care le avem".

Totodată, directorul SIE a menţionat că serviciul nu se ocupă de privatizări, ci de informaţii. "Oricând ni se cere oficial să obţinem informaţii legate de activitatea unor companii externe, bonitatea lor, dacă există sau nu anumite incompatibilităţi cu participarea la licitaţii, o facem bineînţeles, dar nu este tema noastră de bază ca serviciu", a explicat Meleşcanu.

El a fost întrebat dacă celelalte companii mari care s-au retras au făcut acest lucru pentru că urma să fie dusă în derizoriu licitaţia privind Oltchim. "Nimeni nu s-a retras - ştiu la cine vă gândiţi - nu s-a retras dintr-un motiv sau altul decât legat de considerente de natură economică. Rămân oamenii interesaţi. Sigur, dacă se poate lua mai ieftin prin altcineva, de ce nu?", a răspuns directorul SIE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel