Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, joi că toate numirile făcute de Guvern privind consulii generali au respectat prevederile legale.
Precizarea ministrului, pentru Agerpres vine în contextul în care Parchetul General a început o urmărire penală in rem, după o plângere depusă pe numele său. Meleşcanu a spus că nu a fost notificat cu privire la acest dosar. "Am aflat din presă ştirea că Parchetul General a deschis un dosar in rem în legătură cu numirea unui consul general la Strasbourg. (...) Eu, personal, n-am fost informat în niciun fel în legătură cu chestiunea asta", a precizat acesta.
Şeful diplomaţiei române a dat asigurări că, în procesul numirii consulilor generali, este respectată legislaţia
"Vreau să vă asigur că toate numirile de către Guvernul României, care se fac de către Guvernul României privind consulii generali, inclusiv a celui de la Strasbourg, s-au făcut cu respectarea tuturor prevederilor legale", a mai afirmat Meleşcanu. Parchetul General a început urmărirea penală in rem pentru folosirea funcţiei în scopul favorizării unor persoane şi abuz în serviciu, după ce a fost depusă o plângere penală pe numele ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, informează Biroul de Presă al PG. Presa a relatat că Meleşcanu şi-ar fi numit fiul vitreg consul la Strasbourg. Pe 28 iunie, a fost publicată în Monitorul Oficial o hotărâre a Guvernului prin care
a rechemat din calitatea de consul general la Strasbourg Sabin Pop şi era numit în calitatea respectivă Sorin Adrian Pîrvulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News