Prof. dr. Paul Iulius Negoiță a vorbit despre cazul unui profesor de la Colegiul National B.P. Hasdeu din Buzău.
La 83 de ani, profesorul Mihai Melnic predă. De ce? Nu doar datorită faptului că este bine pregătit, ci și din cauză că nu sunt profesori. Și vorbim de cel mai bun colegiu din Buzău, colegiu care se află mereu în primele zece pe țară în urma rezultatelor obținute de elevi.
„Domnul profesor Mihai Melnic predă la 83 de ani la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău. Domnia sa este o legendă a școlii și face parte din pleiada de cadre didactice care au ținut sus ștacheta unui liceu ce a reușit să rămână sus, chiar și în ultimele decenii.
Evident, ceea ce-l recomandă pe domnul profesor Mihai Melnic să predea este pregătirea domniei sale.
Dar motivul real pentru care domnul Melnic suplinește ore de fizică la venerabila vârstă de 83 de ani îl constituie lipsa cadrelor didactice.
Sunt discipline unde e o criză acută de profesori. Tinerii se orientează către alte domenii. Motivele sunt de ordin financiar. Vocația, ori cât ar fi ea de apăsată, nu ține de foame.
Da, profesorii sunt foarte prost plătiți, iar această stare de fapt nu este o glumă. De la pregătirea școlară pleacă totul.
În România de astăzi, unde – scuzați-mi expresia folosită fără patent – fundul a ajuns cap, sunt bani pentru alimentarea instituțiilor politice, dar nu sunt bani pentru învățământ și sănătate. E inutil să mai vorbesc despre pantagruelici din fruntea țării și risipa haotică pe care o fac, de parcă au luat țara pe credit cu buletinul.
Dragi părinți și dragi copii, pentru moment, școala mai stă în picioare pentru că mai vin din urmă niște generații care s-au dedicat ei și nu o vor abandona, indiferent cât de greu ar fi. Profesorul Melnic este doar un exemplu. Totuși, în câțiva ani, din cauza salariilor cadrelor didactice, școala va deveni gara eșuaților din alte domenii. Un tânăr are așteptări de la viață, are nevoie de bani și nu va rămâne în școală pe un salariu de mizerie. Un profesor are nevoie de timp și bani pentru a-și completa permanent cultura.
Cum Dumnezeu, tocmai la profesori s-au terminat banii?!
Am auzit numai discursuri ale generozității în ultimul an și jumătate. Și, trebuie să recunoaștem, politicienii au fost generoși. Și-au dat salarii tot mai mari, pensii speciale, și-au schimbat parcul auto, și-au înființat posturi pentru neamuri proprii și de partid. Când s-a ajuns și la ceea ce ne interesează pe noi, societatea, s-au terminat banii!
Greva profesorilor este un act de responsabilitate pentru viitor. Reprezintă mult mai mult decât o leafă mai bună primită acum.
Am scris aceste rânduri plecând de la o discuție despre Hasdeu. Chiar și acest liceu faimos stă sub semnul demolării. Nu mai are profesori. Cei care vin din urmă sunt foarte prost plătiți și nu sunt motivați să se concentreze pe ceea ce au de făcut cu copiii noștri.
Și ar mai fi ceva... Un profesor prost plătit simte o stare de frustrare, iar frustrarea va zbura și prin clase și va lăsa urme generațiilor viitoare.
Deci, haideți să ne susținem școala, pentru că avem nevoie de ea. Școala fără profesori buni și bine plătiți nu valorează nimic, indiferent câți bani arunci în ziduri și dotări.
Avem dreptul să cerem un trai decent pentru profesori, fiindcă statul este al nostru și nu al lor. Noi suntem cei care plătim impozite și taxe și tot noi ar trebuie să hotărâm care ne sunt prioritățile.
Dragi profesori, nu cedați, chiar dacă pică guvernul și vor clama că destabilizați țara. Ca ei se găsesc repede alții, ca dumneavoastră e nevoie de ani de muncă să facem alții!
Nu vă mulțumiți cu firmiturile societății și nu faceți compromisuri politice, acceptând minciuna guvernaților. În felul acesta veți câștiga sprijinul părinților și copiilor și-i veți obliga pe politicieni să vă respecte”, a scris preotul Paul Iulius Negoiță.
VEZI ȘI: Ștefania Costache: Părinții mei - învățătoare și profesor - au murit cu rate la bănci. Le-am plătit eu făcând Tik Tok. Nu știu dacă realizați cât de absurdă și tristă e fraza asta! - https://www.dcnews.ro/stefania-costache-parintii-mei-invatatoare-si-profesor-au-murit-cu-rate-la-banci-le-am-platit-eu-facand-tik-tok-nu-stiu-daca-realizati-cat-de-absurda-si-trista-e-fraza-asta_917966.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News