Membrii CES revocați, atac în instanță: Efecte nocive asupra oamenilor

Reprezentanţi organizaţiilor neguvernamentale din Consiliul Economic şi Social (CES) au anunţat, sâmbătă, că vor ataca în instanţă decizia prin care au fost revocaţi din Consiliu, susţinând că hotărârea semnată de premierul Viorica Dăncilă nu este legală.

O parte dintre cei revocaţi, respectiv Mihai Dragoş (Federaţia Consiliul Tineretului din România - CTR), Daniela Vişoianu (Asociaţia C4C Communication for Communit), Mircea Ciocan (Federaţia Asociaţiilor Apicole din România - ROMAPIS), Gheorghe Chioaru (Federaţia Naţională "Omenia" a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România) şi Gelu Duminică (Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară Împreună), au organizat o conferinţă de presă, în care şi-au expus poziţia în legătură cu decizia Guvernului de a-i schimba din funcţie.

Ei au explicat că din Consiliul CES fac parte 15 membri ai confederaţiilor patronale, 15 membri ai confederaţiilor sindicale şi 15 membri ai societăţii civile. Din cei 15 membri reprezentând societatea civilă, 13 au fost schimbaţi prin decizia premierului Dăncilă, la propunerea ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel