Meningita B poate fi prevenită prin vaccinare

Vaccinul meningococic grup B, produs de compania GlaxoSmithKline, este disponibil în România. Vaccinul meningococic grup B este indicat pentru imunizarea activă a persoanelor cu vârsta de peste 2 luni împotriva bolii meningococice invazive cauzate de Neisseria meningitidis grup B.1 Acest vaccin face parte din vaccinurile opționale, conform prevederilor legale.

Boala meningococică invazivă (BMI) este o boală potenţial fatală sau cu grave sechele permanente pentru supraviețuitori, chiar şi în cazul administrării unui tratamentul adecvat.,, Boala progresează rapid şi este, de cele mai multe ori, dificil de diagnosticat.

În România, 69% din toate cazurile de meningită meningococică confirmate în ultimii 4 ani au fost cauzate de serogrupul B. Numai în anul 2018 au fost confirmate 73 de cazuri, incidenţa cea mai mare fiind la copiii cu vârsta cuprinsă între 0-1 an şi 1-5 ani.

„Pentru prevenirea şi protecţia împotriva bolilor grave, GlaxoSmithKline asigură, la nivel global, peste două milioane de doze de vaccin zilnic. Compania are în portofoliu mai mult de 30 de tipuri de vaccin, care ajută oamenii să se protejeze împotriva unui număr de 21 de boli grave. Având în vedere contextul actual din România şi nevoia acută pentru un vaccin meningococic grup B, GlaxoSmithKline a depus toate eforturile pentru a asigura pacienţilor din România posibilitatea de a se proteja împotriva Meningitei B." a declarat Dana Constantinescu – General Manager GlaxoSmithKline România.

Aproximativ 10% din populaţia la nivel global este purtătoare asimptomatică a Neisseria meningitidis, bacteria cauzatoare de meningită bacteriană

Bacteria este transmisă de la persoană la persoană pe cale respiratorie, prin picături de salivă sau secreţii nazofaringiene., În pofida tratamentului medical adecvat, aproximativ 1 din 10 pacienţi care contractează BMI decedează şi aproximativ 1 din 5 dintre cei care supravieţuiesc rămâne cu sechele permanente.

„Întrucât cea mai mare incidență a bolii este întâlnită la copiii cu vârsta cuprinsă între 0 -1 an şi 1-5 ani, lansarea vaccinului este de interes pentru părinți, în special. Este foarte important de menționat că vaccinul meningococic grup B, produs de compania GlaxoSmithKline, poate fi administrat pentru imunizarea activă a persoanelor, încă de la vârsta de peste 2 luni." a declarat Dan Nițu, Director Medical, GlaxoSmithKline România.

În 2012, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și cele 194 de state membre au publicat un plan de acțiune privind vaccinarea, pentru a extinde accesul la imunizare, pentru a promova inovația în industria vaccinurilor și a preveni milioane de decese. Mai mult, Comisia Europeană consideră că „vaccinarea este principalul instrument de prevenire primară a bolilor și una dintre măsurile cele mai eficiente din punct de vedere al costurilor în materie de sănătate publică. Imunizarea prin vaccinare este cea mai bună cale de apărare de care dispunem pentru a lupta împotriva bolilor grave care pot fi prevenite și împotriva bolilor contagioase, care uneori pot fi mortale."

Implicarea GSK la nivel global: Eforturile GSK sunt recunoscute la nivel internațional şi de către Access to Vaccines Index, care consideră GSK ca fiind lider în îmbunătăţirea accesului la vaccinuri la nivel mondial prin cercetare şi dezvoltare, producţie, aprovizionare şi preţ. Astfel, la nivel global, aproximativ 40% dintre copii primesc cel puțin unul dintre vaccinurile dezvoltate de GSK.

Implicarea GSK în România: GSK România deține un portofoliu complex de 11 vaccinuri, acoperind 16 patologii de care suferă oameni de toate vârstele: meningită B, gastroenterita produsă de infecția cu rotavirus, pneumonie, otită medie acută, boală pneumococică invazivă, difterie, tetanos, poliomielită, infecția cu Haemophilus influenzae tip b (Hib), tuse convulsivă, varicelă, rujeolă, rubeolă, oreion, hepatită A şi hepatită B .

Despre GSK


GSK este una dintre cele mai importante companii din lume din domeniul farmaceutic și medical, a cărei activitate se bazează pe cercetare. GSK este o companie globală din domeniul sănătății, care își desfășoară activitatea cu misiunea de a-i ajuta pe oameni să realizeze mai multe, să se simtă mai bine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel