Lidia Buble, jurata “Next Star” de la Antena 1, este într-o formă de zile mari.
Dacă în trecut artista s-a confruntat cu fluctuații de greutate și s-a îngrășat din cauza faptului că nu a fost atentă la alimentație, acum Buble mărturisește că se simte tare bine în pielea ei. Într-un interviu exclusiv pentru DC NEWS, cântăreața a povestit despre cum se menține în formă, dar și despre meniul său de vedetă. Nu vrea în schimb să audă deloc de operații estetice! Iată de ce!
- Lidia, arăți foarte bine! Care este secretul siluetei tale? Constă și în alimentație, presupun. Cam cum arată, de fapt, meniul tău?
În ultimii 3-4 ani, sinceră să fiu, odată cu plecările mele prin țară, la concerte, nu am putut avea un program normal, în ceea ce privește alimentația. Încerc, pe cât de mult pot și îmi permite timpul, să iau micul dejun. Asta înseamnă, ba o salată de crudități, cu pâine integrală sau prăjită, fie cereale. În restul zilelor, ajung destul de târziu și mănânc, cel mai mult, paste - paste cu fructe de mare sau doar cu creveți. Când ajung acasă, bineînțeles, îmi gătește mami felul meu preferat: supă cu tăiței. Sinceră să fiu, aș mânca doar atât și pot fi sătulă pentru multe zile. Mai mult de atât, mama mea mi-a și dat "la pachet" tăiței, pentru a-mi face, acasă, la București. Și, să știți că, mi-a ieșit de minune!
- De la ce anume te abții și ce nu îți lipsește, să zicem, niciodată din frigider?
Mă abțin, cu greu ce-i drept, de la dulciuri. Însă, nu refuz niciodată jeleurile. Ba chiar le devorez și nici nu împart cu nimeni. Ca și alimente, nu-mi lipsesc fructele, laptele și pâinea Fac cumpărături atunci când am nevoie, pentru că am aproape de casă un supermarket.
- Ai avut vreodată fluctuații de greutate?
Am avut o perioadă în care m-am îngrășat destul de mult, asta din cauza faptului că renunțasem la sport, atunci când m-am mutat în București. Fiind sportivă de fel, odată ajunsă în București, am început să mănânc foarte nesănătos, multă ciocolată, și, uite așa, am acumulat kilograme. Timpul, însă, odată cu cariera în muzică, concertele, deplasările multe, m-au făcut să fiu stresată și să mănânc doar când apucam. Drept urmare, și în ziua de azi, se vede că am slăbit foarte tare. Nu-mi pare rău, ci îmi place de mine, acum
- Mai faci sport acum?
Nu mai fac sport. Doar foarte rar ajung la sală.
- Îți este teamă de operații estetice? Ai apela la ele pentru anumite ajustări?
Eu sunt adepta femeii naturale și așa voi rămâne-naturală din cap până în picioare. Am învățat de la părinții mei să mă iubesc așa cum sunt eu făcută, pe acest pământ. Nimeni nu este perfect, însă trebuie să ne iubim așa cum ne-a făcut Dumnezeu.
- Ești adepta dietelor, a curelor de slăbire?
Nu țin nicio cură de slăbire, mănânc ce vreau și când vreau. De fapt, mănânc când apuc. Mie îmi place să mănânc și nu aș ține niciodată vreo cură. E drept, nu consum carne, doar pește sau fructe de mare.
- Care este rutina ta de beauty? Ai tipsuri de înfrumusețare de împărtășit cu cititoarele noastre?
În primul rând, cel mai important aspect, în rutina oricărei femei îl reprezintă demachierea. Niciodată nu mă culc machiată. Îmi curăț foarte bine fața, gâtul și decolteul, cu produsele mele speciale de îngrijit tenul, îmi aplic o mască hidratantă, apoi îmi las față să se odihnească. Somnul este, de asemenea, foarte important ca pielea să fie odihnită, dar și hidratată prin a bea multă apă. Sfătuiesc pe toată lumea să se hidrateze corect, să bea apă cât se poate de mult, pentru că pielea va fi plină de strălucire. Și, încă un secret, să fiți iubiți și să primiți iubire, pentru că totul va fi mai frumos și veți radia de fericire, mereu!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News