Mentalitatea care s-a făcut scrum la Colectiv

Tragedia de la clubul Colectiv nu este un accident. Este rezultatul cel mai devastator și cel mai puternic resimțit al unei mentalități învechite și putregăite a administrației din București, scrie Dan Cristian Popescu într-un editorial pentru DCNews. Liderul liberal consideră că vina trebuie asumată de partide și de politicienii care au tolerat corupția criminală.

Iată analiza politică scrisă de DC Popescu:

 

Mentalitatea care s-a făcut scrum la Colectiv 

Tragedia de la clubul Colectiv nu este un accident. Este rezultatul cel mai devastator și cel mai puternic resimțit al unei mentalități învechite și putregăite a administrației din București.

Dacă până mai ieri traduceam corupția în tablouri ascunse în cavouri și în sute de mii de euro primiți în punga de la supermarket, de acum o vedem în numărul de tineri morți la un concert în București. Până vineri noapte corupția a însemnat drumuri proaste, spitale și școli în paragină, imagine proastă în Europa, refuzul spațiul Schengen. Toate importante și totuși departe de noi. De acum însă, corupția are un chip real care nu mai poate fi uitat de nimeni. Este chipul durerii. 

Avem primari corupți și condamnați care s-au întors în primării. Avem politicieni corupți care încă mai ocupă funcții de conducere. Am știut cu toții că suntem măcinați de corupție, dar nu am văzut cât de aproape de noi era de fapt. 

De acum încolo, noi toți nu mai avem nicio scuză dacă vom permite ca viața să ne fie administrată de oameni corupți. De câte tragedii și victime mai e nevoie pentru ca lucrurile să meargă normal în România? Oare ce trebuie să se mai întâmple pentru a schimba mentalitatea unei administrații profund corupte și total disprețuitoare față de oameni? O administrație pentru care legile și normele sunt doar surse de venit din șpăgi și comisioane? 

Fără niciun fel de metaforă: în Colectiv s-a făcut scrum mentalitatea administraţiei corupte și lipsită de orice responsabilitate față de oameni.Cine nu înțelege că în felul ăsta pur și simplu nu se mai poate, de fapt nu înțelege că România se schimbă. Se schimbă și nu mai acceptă ca primarul să se laude cu panseluțe și bănci în parcuri, în timp ce lăcomia, incompetența și ignoranța primarilor și a clientelei lor ne transformă viața de zi cu zi într-o capcană mortală. 

Tragedia de la Colectiv va rămâne doar drama celor care și-au pierdut copiii, părinții, prietenii, dacă nu vom face din ea momentul de resetare a administrației în România. Această tragedie ne-a arătat tot ce poate fi mai rău atunci când lăcomia, incompetența, corupția ne conduc. 

Tragedia de la Colectiv trebuie să ne fie lecție de viitor, tuturor. Partidelor politice atunci când vin în fața oamenilor să le ceară votul, atunci când aleg oamenii care să gestioneze un oraș. Fiecărui politician în parte atunci când ajunge să facă parte din administrația locală. Fiecărui funcționar atunci când ajunge la birou și își face munca pentru care este plătit. 

Administrația din România trebuie resetată. Trebuie schimbată mentalitatea oamenilor din administrație și adusă pe făgașul normal: să respecte legile și normele, să aibă respect față de munca pentru care sunt plătiți și responsabilitate pentru viața oamenilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel