Un tip de gândire incredibil ar fi stat în spatele accidentului aviatic de pe aeroportul din San Francisco.
Los Angeles Times se întreabă de ce copilotul, care avea mai multă experiență decât pilotul, nu a vorbit mai mult cu pilotul despre modalitatea de aterizare.
Potrivit sursei citate, compania Korean Air mulţi ani a avut multe probleme și în trecut. Acestea au fost cauzate în parte de probleme culturale privind respectul. Cu alte cuvinte, copiloţii simţindu-se obligaţi să nu pună în discuţie deciziile piloţilor, din cauza respectului tradiţional faţă de ierarhie şi autoritate.
În cartea "Outliers: The Story of Success" (2008), Malcolm Gladwell, un specialist în cultură pop, subliniază în mod expres asupra acestei presupuse deferenţe ca factor ce a contribuit la problemele cu care se confrunta compania Korean Air.
Compania "Korean Air a înregistrat mai multe prăbuşiri decât aproape orice altă companie aeriană din lume, într-o perioadă la sfârşitul anilor '90. Când ne gândim la prăbuşiri de avioane, ne gândim «O, probabil că au avioane vechi. Probabil că au piloţi slab formaţi». Nu. De fapt se luptau cu o moştenire culturală, potrivit căreia cultura coreeană este ierarhică. Eşti obligat să fii respectuos cu cei bătrâni şi superiorii într-un mod care ar fi de neimaginat în Statele Unite", afirmă Gladwell.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News