Salariul minim în România acoperă doar jumătate din valoarea coşului de consum și împinge românii să se mute definitiv din țară. Ce spun specialiștii economici și ce spune o româncă mutată în străinătate.
România, Bulgaria și Letonia au cele mai mici salarii minime pe economie din Uniunea Europeană, nu mai este niciun secret, iar la noi în țară, asta se vede în traiul zilnic al familiilor, scrie DC Business.
Pe de altă parte, Luxemburg, Olanda și Irlanda o duc de mai bine din punct de vedere al salariului.
România - 515 euro.
Bulgaria - 332 euro
Letonia - 500 euro.
Luxemburg, Olanda și Irlanda au salariul minim pe economie ce trece de 2.000 de euro.
Revenind la România, cu salariul minim de aici, în valoare de 515 euro brut, un român acoperă doar jumătate din valoare coșului de consum.
Adrian Bența susține că salariul nostru nu îți asigură un trai decent de la o lună la alta, un lucru total adevărat.
"Acest salariu minim brut nu îţi asigură un trai decent de la o lună la alta. Aş putea spune că este doar un trai de supravieţuire de la o lună la alta, iar persoana care trăieşte doar din salariul minim net, în mână, duce o viaţă grea", a declarat economistul Adrian Bența, pentru Observator News.
Mai mult, în România, salariul minim acoperă doar jumătate din valoarea coşului minim de consum, care anul trecut valora 2.700 de lei pe lună.
"În medie, discutăm de 18-19% din costurile pe care le are o familie din România merg pe utilităţi, asta însemnând gaze, energie electrică, apă", a declarat și Dumitru Chisăliţă, expert în energie.
În acest context, nu e de mirare că tot mai mulți români decid să se mute definitiv din țară.
"În Italia sunt de 20 de ani, am plecat pentru căutarea unui loc de muncă unde să fiu mai bine plătită. O să mă întorc acasă doar pentru vacanță, o dată pe an în România, pentru că, intrând în ritmul ăsta, mi-am schimbat mentalitatea. Nu îmi disprețuiesc rădăcinile, însă aici mă simt foarte bine", a susținut Ana Filip, în vârstă de 60 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu