Mercenarul Wagner care a fugit în Norvegia vrea acum să revină în Rusia. A cerut ajutorul ambasadei ruse

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Andrei Medvedev, fostul mercenar Wagner care fugise în Norvegia, vrea să revină acasă. 

Fostul mercenar al grupării paramilitare ruse Wagner, care în ianuarie a fugit în Norvegia şi a acuzat acolo această grupare că a comis în războiul din Ucraina crime împotriva propriilor combatanţi, a anunţat că a decis să revină în Rusia, în pofida tuturor riscurilor, relatează joi agenţia EFE.

"Am decis că sunt pregătit să mă întorc în Rusia. M-am adresat ambasadei ruse la Oslo pentru a cere ajutor, pentru a-mi facilita revenirea" în Rusia, a spus fostul combatant rus Andrei Medvedev într-un mesaj video pe YouTube.

"Este o decizie pe care am luat-o personal, deşi au existat şi factori externi. În general se întâmplă multe lucruri stranii, mă simt ca un copil băgat într-un joc al celor mari. Nu vreau să particip la asta, nu vreau să dau mărturii", şi-a explicat el decizia.

"Am sperat că aici (în Norvegia) îmi voi reface viaţa, că voi avea linişte şi calm şi mă voi detaşa de toată această politică şi de armată, dar nu am reuşit. Vom vedea ce se va întâmpla în Rusia. Dacă mă omoară, asta e. Dacă nu o fac, mulţumesc mult", a mai spus fostul mercenar al grupării Wagner.

El afirmă că ambasada rusă i-a transmis o serie de documente pentru confirmarea identităţii şi efectuarea formalităţilor de revenire în ţară.

Andrei Medvedev a părăsit poziţiile de luptă din Ucraina imediat ce s-a încheiat contractul său cu gruparea Wagner pe care-l semnase pe 6 iulie 2022. Pe 12 ianuarie a fugit din Rusia în Norvegia, trecând clandestin graniţa în apropierea localităţii de graniţă Nikel, în regiunea Murmansk, afirma el atunci într-o înregistrare video difuzată de Gulagu.net, un website anti-Kremlin.

Potrivit mărturiei sale de la acea vreme, difuzată de acelaşi website, cât timp a luptat în Ucraina a fost martor la multe execuţii extrajudiciare ale serviciilor de securitate ale liderului Wagner, Evgheni Prigojin, împotriva celor care au refuzat să lupte contra ucrainenilor şi doreau să părăsească rândurile grupării de mercenari. Gulagu.net a susţinut că Prigojin a cerut şi capturarea lui Andrei Medvedev după ce acesta a părăsit gruparea, scrie Agerpres.

Prigojin le-ar fi oferit ucrainenilor locațiile trupelor ruse. Prima reacție a Kremlinului

Presa occidentală relatează că fondatorul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a oferit informații ucrainenilor despre locația trupelor ruse în schimbul părăsirii Bakhmut (Artemovsk). Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, a catalogat aceste informații ca fiind false, scrie Interfax.

CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel