EXCLUSIV  Mercur începe retrogradarea în Fecioară pe 23 august. La ce să ne așteptăm până pe 15 septembrie / video

Sursă foto: Freepik
Sursă foto: Freepik

Pe 23 august, Mercur își începe retrogradarea în Fecioară. Daniela Simulescu, astrolog DC News şi redactor şef Astrosens, a făcut noi previziuni.

Retrogradarea, a treia din 2023, va dura de pe 23 august până pe 15 septembrie, însă efectele vor dura până pe 5 octombrie.

„Este al treilea Mercur retrograd din 2023 și bineînțeles o nouă retrogradare în semn de Pământ. Am început anul cu Mercur retrograd și îl terminăm tot cu Mercur retrograd. Dar până la ultimul Mercur retrograd din 2023 vorbim despre acesta care se va petrece între 23 august și 15 septembrie.

Să nu uităm că efectele sale se vor duce până pe 5 octombrie când Mercur va intra în Balanță.

Singurul aspect care se întâmplă în această retrogradare a lui Mercur este trigonul cu Jupiter pe care-l va face pe 4 septembrie. Este de bine. Este cu idei geniale, cu soluții la probleme, organizare, disciplină și ajustare. Este momentul în care corectăm ceva.

Mercur îl reprezintă pe Hermes care era zeul comunicării, al drumurilor, al comerțului, a tot ceea ce înseamnă scris, citit, acte, administrativ.

Semnul Fecioarei este cel al disciplinei, al purificării, al contabilității, al exigenței, al matematicii. 

Când Mercur retrogradează exact în semnul Fecioarei reia anumite lucruri pe care nu le-a făcut așa cum trebuie”, a menționat Daniela Simulescu.

Ce face această retrogradare

„Această retrogradare ne ajută să corectăm, să ajustăm, să vindecăm, să verificăm, să ne dăm seama că o greșeală nu este sfârșitul lumii și că frustrările, furiile, fricile fac parte din noi. Dacă ne spune cineva că nu am făcut ceva bine sau că am putea corecta sau ajusta, noi nu trebuie să sărim și să o luăm razna, ci să încercăm să ne dăm seama cât de critică este vocea interioară. Când ți se raportează o greșeală îi spui persoanei respective că ai greșit și corectezi ce ai făcut.

Mercur retrograd în Fecioară vrea să ne arate că noi, de fapt, avem o autoritate interioară foarte dură, foarte exigentă pe care poate am luat-o de la părinți sau de la bunici.

Deci de fiecare dată când se întâmplă o greșeală în această perioada 23 august - 15 septembrie avem tendința de a exagera, dar asta pentru că nu ne simțim noi bine cu propria persoană, nu suntem echilibrați, nu suntem mai blânzi cu noi. Cumva considerăm că dacă le arătăm celorlalți cât de duri suntem cu noi, oamenii ne vor iubi și nu vom pierde iubirea.

Acest arhetip al Fecioarei caută perfecțiunea pentru că vrea să fie iubit și apreciat. Arhetipul Fecioarei trebuie să învețe că greșeala face parte din noi. Perioada aceasta 23 august - 15 septembrie este menită pentru a ne îmblânzi vocea critică interioară”, a spus Daniela Simulescu.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel