EXCLUSIV  ”Merită să îți asumi riscul?” De ce este important să respecți aprinderea farurilor în trafic? Titi Aur: Este mai greu de văzut

FOTO: Freepik @topntp26
FOTO: Freepik @topntp26

Titi Aur, expert în conducere defensivă, a vorbit la DC Conducem de importanța aprinderii farurilor în trafic, lucru carepotrivit legilor în vigoare este obligatoriu.

Titi Aur, instructor de conducere defensivă, a vorbit la DC Conducem de importanța aprinderii farurilor în trafic, analizând în același timp un accident rutier tragic care a avut loc în prima zi de Paște, la Galați, unde au fost implicați un polițist cu experiență și un viitor polițist.

Un șofer de 25 de ani, care conducea pe prima bandă a schimbat sensul de mers trecând peste banda dublă continuă, iar un motociclist (41 de ani) care circula pe banda a doua, în același sens cu mașina, a intrat din plin în aceasta, în urma accidentului, motociclistul a decedat, iar pasagera, soția acestuia, a ajuns la spital, în stare gravă.  

”Faptul că erau polițiști, și unul și altul, este mai mult sau mai puțin important când vorbim de tragedia în sine. Faptul că niște polițiști nu au respectat reguli de circulație, asta da, într-adevăr este grav.

Nu știu să spun, din punct de vedere legal, cel cu mașina este vinovat. Ce nu știu eu să spun acum și aș face o afirmație puțin în orb, deși sună rău, dar nu am ce face, eu nu cred că motociclistul mergea cu 50 km/h și nu știu dacă avea farul aprins.

Deci eu cred că dacă mergea cu 50 km/h, chiar dacă cel cu mașina a făcut brusc, mai frâna puțin motociclistul sau nu, dar probabil că efectul putea să fie un pic mai mic, nu neapărat că se evita accidentul. Și ajungem din nou la acel cașcaval, regula șvaițerului, când se întâmplă accidentul se întâmplă pentru că trece o săgeată, de aia imaginară, prin mai multe găuri de cașcaval. 

Adică drumul de acolo permitea să mergi relaxat. Cel de la mașină, dacă s-a uitat în oglindă s-a uitat după o altă mașină. O motocicletă este mai greu de văzut.  Eu recomand la motocicliști să meargă cu faza mare aprinsă, ca să fie cât mai vizibili. 

Dacă motociclistul nici măcar nu avea farul aprins era greu de observat. Mai mult decât atât, cel cu mașina a greșit, clar, a întors unde nu trebuia, dar cel cu motocicleta avea viteza de 50 km/h? Era suficient de atent? Se gândea când a văzut o mașină care se oprește că ar putea să întoarcă? Adică a condus suficient de defensiv”, a explicat Titi Aur la DC Conducem de la DC News TV și DC News. 

Aur: Din punct de vedere a conducerii defensive, culpă comună

”Toate aceste discuții sunt doar din punct de vedere al conducerii defensive și nu al legalității sau ilegalității. Pentru că dacă el mergea pe banda a doua cu  motocicleta și dacă mergea cu 50 km/h și avea și farul aprins atunci este complet, complet nevinovat legal, pentru că acum este obligativitatea de a merge cu farul aprins și atunci analiza se face repede. A întors șoferul și acela este vinovatul.

Dar dacă expertiza va arăta că motociclistul avea 51 km/h, nu mai spun dacă avea 70, 90 sau 100, este culpă comună. Și victima, în general, este tentată să spună, sau avocații ei: Cum culpă comună? Păi ce? Dacă ăla a întors e vinovat. 

Da, acela este vinovat 100% dacă tu erai perfect legal. Adică dacă motocicleta corespundea din punct de vedere tehnic, dacă aveai permisul lega, dacă tu nu erai băut, drogat, dacă aveai farul aprins, dacă aveai farul aprins, atunci doar cel cu mașina este vinovat dacă nu este culpă comună.

Dar până la culpa comună eu pun problema din punct de vedere al conducerii defensive. Oare merită să îți asumi riscul să mergi cu viteză? Eu văd și o greșeală a motociclistului, a victimei. Repet acest lucru, nu are nicio valoare juridică. Acolo, legalitatea, justiția o stabilește procurorul. Din punct de vedere a conducerii defensive, eu cred că este o culpă comună”, a mai spus Titi Aur.

Mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel