EXCLUSIV  Meritocrația în educație nu e un panaceu. De ce "iarna nu-i ca vara și Finlanda nu-i ca România"

Titularizarea care ține pe cineva pe veci în funcție, o problemă evidentă

"Sunt mai multe piese în ecuația asta (n.r., în ipoteza propusă de prof. univ. Sorin Ivan, referitoare la faptul că fără oameni de calitate și la nivel de catedră și de decizie nu putem avea un învățământ de calitate). Nu e doar un faringosept care rezolvă, nu e un panaceu: facem pe ăla și o să fie bine, nu o să fie rău. Nici pomeneală de așa ceva. Mi-aduc aminte, până în 2019, eu am predat în școala de vară de la Harvard Kennedy School în programul de vară Matematici aplicate în politici publice.

18 iterații am făcut acolo. Eu n-am avut un contract de 18 ani cu Universitatea Harvard, ci am avut 18 contracte, a câte o vară fiecare, ca să mă țină în priză, să mă țină motivat.

Pe de altă parte (n.r., o piesă distinctă este) scoaterea din ecuație, odată pentru totdeauna, a temei titularizării, a temei inamovibilității, pentru că dacă o țin pe asta acolo, se bat cap în cap povestea cu salarizarea pe bază de merit, cu faptul că oamenii sunt acolo pe veci, cum s-ar spune, pe toată durata carierei, ca atare", spune Marian Staș, coordonator de programe educaționale.

Sursa: Pexels

Inspecții școlare - da. Inspectorate școlare - nu

"Alte componente pe care eu le-aș vedea țin eminamente de ceea ce înseamnă deschidere, descentralizare, asumare, autoritate și responsabilitate la nivelul școlii.

Iar atunci când am avut în vedere teza aia care a trecut în spațiul politic (iarăși, tembel din punctul meu de vedere - desființarea inspectoratelor școlare. E un partid politic care acum e vocal pe treaba asta), de fapt teza mea a fost așa atunci când am pus-o în discuție pentru prima dată: inspecții școlare - da, inspectorate școlare - nu.

Societatea noastră, așa cum arăta Daniel David, este una profund verticală, profund dependentă de autoritate.

Dar piesa esențială în tot jocul managerial de educație este, evident, piesa inspecției școlare și instituționale. Ori asta ar fi făcută cu totul altfel, de pildă, scoțând de sub jurisdicția Ministerului Educației furnizorul de inspecție, pentru că asta este o contradicție în termeni.

Nu îți pui auditorul de calitate în subordine, pentru că atunci, evident, tendința este să fie subiectiv ca atare.

De pildă în Marea Britanie, Ofsted, oficiul care face așa ceva, nu este în subordinea secretarului Educației, ci este într-o altă subordonare.

Așa încât asta ar fi, iarăși, o piesă importantă. Și, de asemenea, eu cred că descentralizarea curriculară autentică, deci, cu alte cuvinte, transferul subsidiarizat european, așa cum spuneam, al autorității și responsabilității acolo în școli, unde, de fapt, ele aparțin, pot să garanteze într-o măsură mai mare o calitate mai bună a prestației profesorilor.

Îți reamintesc faptul că, sigur iarna nu-i ca vara și Finlanda nu-i ca România. Dar în Finlanda instituția inspecției școlare, deci, birocrația de inspectorat școlar, nu mai există de 50 de ani de zile.

Acolo, autoritatea și responsabilitatea revin la firul ierbii echipelor de profesori, consiliului de administrație din școli, care, împreună cu părinții, au discuțiile necesare și cu copiii, bineînțeles, pentru ceea ce înseamnă o mai bună calitate.

Iarăși, un mecanism absolut necesar de checks and balances e important.

Fără să aduc o altă conotație, unul dintre candidații de la prezidențiale a menționat foarte limpede că, în momentul de față, România este singura țară europeană care n-are un sistem de măsurare a calității și a prestației, performanței în sistemele publice. N-ai cum să verifici, să faci meritocrație și valoare dacă n-ai un sistem de indicatori, bine construit, care să dea o măsură corectă a performanței (n.r., a doi indivizi comparativ)", adaugă Marian Staș.

Ascultă continuarea aici, de la min. 25:20:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News