Merkel, avertisment pentru China

Cancelarul german Angela Merkel a pus în gardă miercuri China că nu ar trebui să-şi lege investiţiile în Balcani de problemele politice, în momentul când Beijingul este acuzat de unii că doreşte să-şi extindă în acest fel influenţa în Europa, relatează AFP.

'Suntem pentru liber schimb', a subliniat Angela Merkel într-o conferinţă de presă cu prim-ministrul macedonean Zoran Zaev. Dar acesta 'trebuie să fie reciproc' şi 'în relaţiile cu China, este foarte important ca deschiderea să nu vină doar dintr-o parte, ci din toate părţile', a insistat ea.

În al doilea rând, legătura dintre relaţiile comerciale şi 'problemele politice nu o consider o contribuţie la liber schimb', a adăugat cancelarul. Ea a făcut în mod clar aluzie la iniţiativa chineză numită 'Noul Drum al Mătăsii', un proiect colosal de investiţii în infrastructură în Europa, în contextul în care există temeri că regimul comunist vrea să-şi extindă influenţa politică în Europa, notează France Presse.

Printre ţinte sunt mai multe ţări din estul sau sudul continentului, gata să accepte bani de la China inclusiv în sectoare strategice, precum Grecia care şi-a vândut portul Pireu în cadrul privatizărilor cerute de partenerii săi europeni în schimbul planurilor de asistenţă financiară. Dna Merkel nu a explicat ce înţelege prin influenţă politică.

[citeste si]

Dar una din temerile europenilor este că ţările balcanice care profită de investiţiile chineze sunt apoi mai înclinate să apere interesele Beijingului în cadrul UE. Macedonia doreşte cu orice preţ să adere la Uniunea Europeana şi NATO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel