Merkel: Rusia are o parte de vină în tragedia din Ucraina

Cancelarul Angela Merkel a declarat vineri că Rusia trebuie să conștientizeze partea sa de responsabilitate în tragedia aviatică din Ucraina.

"Este important să avem o investigație internațională cât mai curând. Există multe indicii că avionul a fost doborât, deci trebuie să luăm lucrurile foarte în serios", a declarat, vineri, într-o conferință de presă, Angela Merkel, citată de EuObserver.

Cancelarul a făcut apel la Rusia "să conștientizeze" responsabilitatea pe care o poartă pentru ce s-a întâmplat în Ucraina, în special din moment ce a permis ca arme și tancuri să treacă granița pe teritoriu ucrainean controlat de separatiști pro-ruși.

Ea a precizat că a vorbit cu președintele Vladimir Putin joi seară, având "opinii foarte divergente" despre situația din Ucraina. Formularea aleasă de Merkel respectă parametrii diplomatici, dar se traduce într-o neînțelegere aproape totală între cancelar și Putin.

Consilier al lui Putin: Sistemul i-a scăpat de sub control

"Cei care au doborât avionul trebuie aduși în fața justiției și de aceea este nevoie de o anchetă internațională. Este adevărat că separatiștii sunt foarte înarmați și că o parte a armamentului lor provine din Rusia. De aceea, regimul granițelor este foarte important și pentru ca inspectorii OSCE să poată să vadă ce se întâmplă dincolo de graniță", a mai spus Merkel.

Deși în urmă cu aproape o lună Merkel nu se opunea afacerii franco-ruse de vânzare către Rusia a unor portelicoptere Mistral, cancelarul și-a nuanțat acum declarațiile. Ea a spus că actualul regim de sancțiuni permite livrarea, dar a adăugat că "Germania a suspendat construcția unui centru de trageri în Rusia, dată fiind situația".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel