Cancelarul german Angela Merkel îl va primi pe 8 noiembrie, la Berlin, pe secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a anunţat vineri o purtătoare de cuvânt a guvernului federal, fără a preciza dacă va fi discutată propunerea ministrului german al apărării privind crearea unei 'zone de securitate' sub control internaţional în nord-estul Siriei, transmite AFP, scrie Agerpres.
'În paralel cu relaţiile bilaterale, pe agendă se vor afla chestiunile internaţionale actuale', a indicat purtătoarea de cuvânt Martina Fietz, la o zi după reluarea de către militarii americani a patrulării în Siria.
La Berlin, Mike Pompeo mai are prevăzute întâlniri cu şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, cu ministrul de finanţe Olaf Scholz şi cu cel al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, care este şi preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU, conservator).
Annegret Kramp-Karrenbauer este cea care a propus crearea unei 'zone de securitate' sub controlul unor trupe internaţionale în nord-estul Siriei.
Această iniţiativă controversată a provocat haos la vârful guvernului condus de Angela Merkel, ministrul de externe Maas, aflat în Turcia în urmă cu o săptămână, apreciind că oamenii în Siria 'nu au timp pentru dezbateri teoretice'.
Într-un interviu acordat joi televiziunii naţionale, preşedintele sirian Bashar al-Assad a respins, la rândul său, ideea unei zone de securitate sub mandat ONU.
'Nu am ţinut cont de comentariile dlui Assad, dar ele nu vor modifica cu nimic poziţia guvernului federal cu privire la securitatea şi stabilitatea în regiune', a declarat Martina Fietz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News