Angela Merkel a lăsat până acum impresia că nu o preocupă campania internă din Germania, care va culmina cu alegerile parlamentare din 22 septembrie anul acesta. Depășind strategia ”ignoră-ți adversarii”, cancelarul a prezentat, luni, programul de campanie al partidului său. Esența celor 127 de pagini? Austeritatea se oprește la granițele Germaniei.
”Pe 22 septembrie trebuie să alegem în ce direcție va merge țara noastră”, le-a spus Merkel susținătorilor săi, la Berlin, citată de Der Spiegel.
Criticii și principalii săi oponenți spun însă că platforma Partidul Creștin Democrat al Doamnei de Fier și cel al surorii sale bavareze, Uniunea Creștin-Socială, este un pachet de promisiuni prea scump pentru a fi îndeplinit. Liderul social-democrat Peer Steinbruck avertizează că Germania nu-și poate permite cele mai multe dintre promisiunile electorale ale Angelei Merkel.
Pe lângă atacurile, de altfel specifice unei campanii electorale, dintre creștini-democrați și socialiști, aceștia din urmă ar putea avea dreptate în ceea ce privește programul electoral al Angelei Merkel, notează Der Spiegel. Cancelarul a insistat că partidul ei susține responsabilitatea fiscală pe timp de criză în zona euro și a cerut ca țările din sudul Europei să continue programele de austeritate. Într-adevăr, luni i-a îndemnat pe europenii să nu caute constant următorul ”sac de bani”. Însă platforma sa este plină de promisiuni scumpe. Beneficii ale taxelor pentru familii vor crește la 7,5 miliarde de euro. Construcțiilor de drumuri le vor fi alocate 1 miliard de euro în plus. Conservatorii au promis să reducă inegalitățile sistemul de taxe, o măsură ce ar putea reduce veniturile anuale din taxe cu 6 miliarde de euro.
Totodată, Merkel a promis să schimbe legea pensiilor, în așa fel încât femeile să primească beneficii după retragerea profesională și pentru perioada dedicată creșterii copiilor. Costul este estimat la 6,6 miliarde de euro.
”Concursul acesta dintre partide de a-l depăși unul pe celălalt prin inventarea unor reforme sociale cum este această modificare a legii pensiilor este iresponsabil”, a spus Wolfgang Steiger, secretarul general al consiliului economic al creștin-democraților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News