În urma unor studii, s-a constatat că atât plimbatul cât și alergatul produc beneficii asupra organismului uman, însă mersul pe jos micșorează considerabil riscul apariției problemelor ale inimii, datorită ritmului constant abordat.
Autor: Mădălina Grasu
Cercetătorii au comparat rezultatele a două studii efectuate pe 33,060 alergători și 15,045 oameni care au fost puși să se plimbe. Pentru aceeași cantitate de energie folosită, cei care au mers la pas au avut parte de mai multe beneficii ale sănătății, decât cei care au alergat. Modul în care a reacționat organismul participanților pe parcursul experimentului a fost supravegheat pe o perioadă de șase ani. La acesta au participat oameni cu vârste cuprinse între 18 și 80 de ani.
S-a constata că alergatul reduce riscul apariției bolilor de inimă cu 4.5%, în timp ce mersul pe jos îl reduce cu 9.3%. Riscul creșterii presiunii arteriale s-a redus cu 4.5% la cei care au alergat și cu 7.2% la cei care au mers pe jos.
La fel, gradul de creștere al colesterolului a fost diminuat cu 4.3% în primul caz și cu 7% în al doilea caz. Reducerea riscului de a avea diabet a fost redusă cu 12% în ambele situații.
“Mersul și alergatul s-au dovedit a fi un ideal de testare al beneficiilor de sănătate de intensitate moderată, deoarece acestea implică aceleasi grupe de mușchi și aceleași activități desfășurate la intensitate similară”, declară liderul studiului, Dr Paul Williams, din cadrul Laboratorului Național Lawrence Berkeley din California.
„Indiferent că aleg să alerge, sau pur și simplu să se plimbe, acest lucru va fi mereu în avantajul sănătății oamenilor. Aceștia caută mereu o scuză pentru a nu face efort fizic, dar acum ei au de făcut o alegere ușoară: să alerge sau să meargă pe jos pentru a investi într-un viitor propriu sănătos”.
Cercetarea se regăsește în revista "American Heart Association journal Arteriosclerosis, Thrombosis and Vascular Biology".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu