Mesaj clar al unui ministru PSD după Congres

A fost o zi importantă în PSD. Partidul și-a ales noua echipă de conducere, în care se află și figuri noi și dătătoare de speranță. 

Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a fost ales vicepreședinte al PSD. S-a situat pe locul patru din cincisprezece, cu 2994 de voturi. 

"Mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine, m-au susținut și m-au votat în cadrul Congresului PSD, la prima mea participare la o competiție internă în partid. Cele 2994 de voturi, care mă situează pe locul patru în cadrul acestei competiții, mă obligă să îmi asum noi responsabilități. Cum spuneam, PSD trebuie să dovedească faptul că-i pasă. De oameni, de viața lor, de nevoile și de problemele lor. Politica nu este ceva abstract. Ea este cât se poate de concretă, și presupune o legătură permanentă cu membrii de partid, cu cetățenii.
Este o echipă tânără, dar cei aleși azi au demonstrat, în diversele responsabilități pe care le au în partid, în guvern, în administrație, în Parlament, profesionalism și dedicație. Sunt convins că vom forma o echipă la fel de performantă ca și la guvern, pusă în slujba interesului public. Voi rămâne același om deschis către nou, către dialog, către oameni. Încă o dată mulțumesc pentru încrederea și susținerea voastră", a scris ministrul Culturii și, mai nou, vicepreședintele PSD, Ionuț Vulpescu, pe pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel