Valeriu Barbu, fondatorul Cenaclului românesc de la Roma, a vorbit, în emisiunea Tradiții românești în diaspora, despre sentimentul de înstrăinare pe care îl trăiesc românii plecați în străinătate, dar și despre problemele de adaptare care pot apărea la reîntoarcerea acasă.
Valeriu Barbu a fost invitatul lui Flaviu Predescu în ediția de marți, 18 iunie, a emisiunii Tradiții românești în diaspora. El a vorbit despre sentimentul de izolare pe care îl au românii din diaspora.
"Noi am plecat cu România în suflet. Am plecat cu ea cu tot. Nu ne-am înstrăinat de ea. Este permanent în inima noastră și e un fel de lărgire a hărții României. Dacă vrem să desenăm România astăzi, nu mai e harta geografică pe care o știm noi de la școală. Harta României astăzi este astăzi harta lumii, pentru că peste tot sunt români. Din nefericire.
Am început activitate comunitară în urmă cu 10 ani. Timp de 14 ani am stat în neîncredere, în izolare. Trebuie să te adaptezi și apoi să-ți recapeți identitatea. Pentru că aici este riscul. În momentul în care vrei să te integrezi într-un nou spațiu, renunți întâi la identitate. După aia, încet, încet, e firește să-ți spui: 'Eu sunt român. Prin ce mă identific ca fiind român?'.
Ai un complex al celui fugit de acasă. Se întâmplă", spune Valeriu Barbu.
Pe de altă parte, Barbu spune că dacă s-ar întoarce în România, i-ar fi mult mai greu să se reintegreze acasă.
"Dacă m-aș întoarce mâine în România, mi-ar fi mult mai greu să mă reintegrez acasă, în țara mea natală, decât mi-a fost să mă integrez aici în Italia".
Întrebat cum s-ar explica asta, el spune că ar fi din cauza modului în care ar fi privit.
"O să fiu mereu privit ca cel care a trădat, care a fugit din țară", opinează Valeriu Barbu.
"Tu, ca și mulți alții ca tine, nu v-ați dus dintr-un sentiment al curiozității și nici măcar n-aș clasa ca pe o trădare plecarea, ci ca pe o nevoie. Să nu uităm de faptul că suntem oameni și avem familii cărora trebuie să le asigurăm un viitor", a intervenit Flaviu Predescu.
"Nu am sentimentul că mi-am trădat țara. Mi-am trădat copilăria, originea, identitatea. A trebuit să mă adaptez la un nou mediu, care pentru mine a fost foarte primitor. Am găsit un nou mod de viață de la care am învățat foarte mult. Unul din lucrurile pe care le-am învățat aici a fost să-mi respect originea", mai spune Valeriu Barbu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu