Daniela Simulescu le-a transmis un mesaj celor care spun că sunt dezamăgiți că astrologii nu au „ghicit” ce se va întâmpla în 2020.
„Din când în când, simt nevoia să mă mai laud și eu. Din fericire, nu sunt nevoită să o fac așa des precum alți colegi de breaslă. Poate pentru că nu am nevoie… Sau poate pentru că mie nu mi-au murit lăudătorii.
Cineva mi-a scris acum ceva timp că este dezamăgit de astrologii care nu au - citez - “ghicit” ce se va întâmpla în anul 2020 pe această planetă.
Pe lângă multe mențiuni din emisiuni, referitoare la cât de marcant va fi acest an, undeva în data de 17 decembrie 2019, subsemnata posta un text pe facebook, pe care îl puteți accesa prin linkurile de mai jos. Și vreau să îi atrag atenția domnului dezamăgit că astrologii nu se ocupă deloc cu ghiceala și că, și dacă i-aș fi zis ceva mai concret despre anul 2020, tot nu m-ar fi crezut”, a scris Daniela Simulescu pe Facebook, sâmbătă.
Nu e cazul să vă faceți planuri pentru 2020. La începutul lunii ianuarie se va petrece un fenomen care s-a produs ultima oară în 1518, fenomen care va schimba viețile tuturor, din temelii, spunea astrologul în decembrie 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News