La cumpăna dintre ani DC News vă propune un moment de aducere aminte pentru toate bunele și relele de care am avut parte in 2024.
În curând, vom întoarce fila unui nou capitol, lăsând în urmă un an al provocărilor și poate al încrederii trădate, al așteptărilor împlinite sau neîmplinite, al încercărilor și reușitelor - un an cu de toate, mai ales pe zona politică. Un an cu limite încălcate, cu promisiuni strivite, cu planuri neisprăvite și dorințe uitate. Emoțiile de dinainte și după alegerile din acest an ne-au dat nu doar bătăi de cap dar și bătăi de inimă în plus, însă ne-au și întărit credința cum că neamul ăsta merită o soartă mai blândă decât până acum, un președinte înțelept și-o guvernare transparentă, cumpătată, în slujba celor care le-au dat puterea: poporul.
Să privim cu recunoștință către fiecare clipă din 2024, anul care ne-a reunit în căutarea adevărului și a poveștilor care merită spuse. Vă mulțumim pentru că ne-ați citit, ne-ați dat credit, ne-ați împărțit cu lumea și ne-ați motivat să spunem lucrurilor pe nume. În voi găsim motivația de a crește și de a rămâne o voce răsunătoare și responsabilă.
La cumpăna dintre ani vrem să vă trimitem cel mai bun și mai curat gând pentru ce va să vină, să chemăm binecuvântarea de Sus peste familiile și casele voastre și să vă facem următoarea promisiune: că și de-acum încolo vom face din tușul de sub penițele noastre "leac în scris" pentru toate câte ne-or mai atinge și ne-or mai durea pe toți, ca nație. Vă dorim ca anul care vine să fie plin de lumină și belșug, să aducă împliniri și sănătate vouă și celor dragi. Fie ca visele voastre să prindă aripi iar provocările să se transforme în lecții de ținut minte.
De Revelion, când vă adunați în jurul mesei alături de cei pe care îi iubiți, să știți că și noi, cei din redacție, vă purtăm în gânduri. Suntem onorați să vă fim alături, iar în anul ce urmează ne vom strădui să vă aducem conținut de calitate din care să vă dați ușor seama că ce facem facem cu pasiune și dedicare și că nu ne punem semnătura sub orice titlu, nici măcar sub acelea care "ar vinde bine și-ar aduce trafic". Nu facem asta doar... pentru asta!
Vrem pentru voi ca 2025 să fie un an al visurilor împlinite, al iubirii și al reconcilierii, un an în care să descoperiți în voi forța pe care doar cei care știu să-și împresoare ziua de mâine cu ambele brațe și să danseze cu ea o au.
Vă mulțumim că sunteți parte din povestea noastră. Ne angajăm să vă fim alături și în anul care vine, să inspirăm, nu doar să informăm, să dăm nu doar știri, ci și emoție.
La mulți ani, cititori iubiți! Fie ca anul 2025 să fie un an mai bun, mai frumos, mai aproape de ceea ce ne dorim cu toții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News