Urmărește emisiunea live


Mesajul lui Joe Biden după ce Colin Powell, fost secretar de stat, a murit de COVID-19. ''Un patriot al onoarei şi al demnităţii”

Foto: Facebook / Joe Biden
Foto: Facebook / Joe Biden

Președintele SUA, Joe Biden, a transmis un mesaj după ce Colin Powell, fost secretar de stat al SUA şi fost şef al Statului Major interarme, a fost răpus de COVID-19. 

Colin Powell, fost secretar de stat al SUA şi fost şef al Statului Major interarme, decedat la vârsta de 84 de ani, a reprezentat cele mai înalte idealuri ale diplomaţiei şi armatei, a declarat luni preşedintele american Joe Biden, relatează AFP, scrie Agerpres. 

Fostul militar era un patriot al onoarei şi al demnităţii fără egal, dar şi un prieten drag, a subliniat preşedintele democrat.

Decedat de COVID-19



Colin Powell, care a decedat din cauza unor complicaţii provocate de COVID-19, a pus în mod repetat ţara înaintea sa, a partidului, înainte de orice altceva şi aceasta i-a adus respectul poporului american.

El s-a distanţat de Partidul Republican începând din 2008, susţinând candidaturile lui Barack Obama, Hillary Clinton, apoi candidatura lui Joe Biden, care i-a spus că îi va fi veşnic recunoscător.

După ce a spart de multe ori barierele rasiale, deschizând calea pentru alţii, Colin Powell a fost învestit tot timpul vieţii sale pentru următoarea generaţie de lideri, a menţionat preşedintele Biden.

Cine a fost Colin Powell



În calitate de general cu patru stele, Colin Powell a fost şeful Statului Major interarme în mandatul lui George H.W. Bush în timpul războiului din Golf din 1991, în urma căruia forţele conduse de SUA au alungat trupele irakiene din Kuweitul vecin. Powell, un republican moderat şi pragmatic, a ocupat ulterior funcţia de secretar de stat în timpul preşedintelui George W. Bush.

Avocat al războiului din Irak, Powell a susţinut pe 5 februarie 2003, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, o lungă alocuţiune privind armele de distrugere în masă deţinute de Irak, argumente care au fost folosite la justificarea invadării ţării.

El a recunoscut ulterior că această acţiune este o "pată" pe reputaţia sa. "Este o pată pentru că eu sunt acela care a făcut prezentarea în numele SUA în faţa lumii şi asta va face parte mereu din bilanţul meu", a afirmat politicianul republican.

Născut pe 5 aprilie 1937 în Harlem, Colin Powell a crescut la New York, unde a studiat geologia. Powell şi-a început cariera militară în 1958. Mai întâi detaşat în Germania, el a fost apoi trimis în Vietnam în calitate de consilier militar al lui John F. Kennedy.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel