Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă la împlinirea a 31 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova

Ciucă anunță un efort instituțional intens pentru implementarea recomandărilor OCDE - Sursa foto Agerpres
Ciucă anunță un efort instituțional intens pentru implementarea recomandărilor OCDE - Sursa foto Agerpres

Cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, premierul Nicolae Ciucă a transmis următorul mesaj.


”Republica Moldova sărbătorește astăzi Ziua Independenței de stat, proclamată în urmă cu 31 de ani. România a fost primul stat care a recunoscut independența, fiind în permanență alături de Republica Moldova în parcursul său de dezvoltare și apropiere de spațiul european.

Construcția statală și națională a Republicii Moldova a traversat multiple provocări, implicând armonizarea unor curente diferite, nostalgii și realități obiective cu aspirațiile majorității române a populației Republicii Moldova. În toată această perioadă, România a fost alături de frații de peste Prut, de guvernele de la Chișinău, încercând să ajute la dezvoltarea instituțională, economică și la procesul de democratizare și integrare europeană, opțiunea fermă a unei majorități consistente a cetățenilor Republicii Moldova.

Contextul regional actual, complicat de agresiunea rusă în Ucraina, aduce în atenție și provocări legate de reducerea dependenței energetice față de Rusia și gestionarea frontierelor și a fluxurilor de refugiați din Ucraina. Suntem pregătiți să oferim sprijin în produse energetice, pentru a putea trece cu bine această iarnă, ajutor umanitar pentru refugiații ucraineni aflați pe teritoriul Republicii Moldova, alocări directe pentru susținerea bugetului de stat al Republicii Moldova.

România se numără, de altfel, alături de Germania și de Franța, între inițiatorii Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care vizează acordarea de asistență imediată politică, financiară și materială, precum și expertiză aprofundată pentru procesul de reformă democratică.

Anul acesta, cu sprijinul larg al României, independența Republicii Moldova are de sărbătorit o mare realizare a guvernului democrat și a președintelui pro-european: statutul de candidat pentru accederea în Uniunea Europeană. Am fost, suntem și vom fi alături de frații noștri de peste Prut cu expertiză și sprijin în materie de reforme, cooperare economică, proiecte de infrastructură și securitate cibernetică, așa cum ne-am angajat în cadrul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Suntem implicați activ, cu proiecte de reconstrucție și susținere a instituțiilor și valorilor democratice prin grantul de 100 milioane de euro nerambursabili pe care i-am oferit, din nou, pentru proiecte Republicii Moldova.

România va continua să se poziționeze ferm pentru a sprijini pașii pe care îi are de parcurs Republica Moldova, în perspectiva deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Comuniunea de limbă, istorie și cultură a cetățenilor noștri va fi întregită printr-un viitor comun în spațiul european al democrației și valorilor comune.

La mulți ani, Republicii Moldova și cetățenilor săi! La mulți ani tuturor românilor basarabeni!”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel