Simona Halep a donat o sumă de bani autorităţior medicale din Bucureşti şi Constanţa pentru achiziţionarea echipamentelor necesare.
„Din păcate, traversăm cu toţii o perioadă foarte grea, cu încercări noi, pe care cu greu le-am fi putut imagina în urmă cu câteva luni. Este pe de altă parte şi ocazia perfectă să arătăm că ştim să fim solidari şi responsabili cu vieţile noastre şi ale celor din jurul nostru.
În timp ce noi stăm acasă, medicii şi personalul medical fac eforturi uriaşe să trateze şi să salveze fiecare viaţă, expunându-se personal pentru binele general.
Haideţi să urmăm cu stricteţe indicaţiile transmise de autorităţi şi să contribuim astfel, fiecare dinte noi, la rezolvarea acestei probleme de natură să ne afecteze dramatic cursul normal al vieţii.
Am decis să donez o sumă de bani pentru achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare în asemenea situaţii, sumă ce va fi direcţionată imediat către autorităţile medicale din Bucureşti şi Constanţa.
Încurajez pe toţi cei care pot să sprijine, să contribuie şi ei la eforturile comune de combatere a acestui virus.
Între timp, să avem cu toţii grijă de noi, să fim responsabili! Să ne ajute Dumnezeu!", a scris Simona Halep, marți, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu