Un cadru medical din Bucureşti a transmis un mesaj sfâşietor pe o reţea de socializare. Aceasta a transmis că de mâine s-ar putea să nu mai ştie ce înseamnă "acasă".
"Azi stau acasă. Sunt cadru medical, dar pentru binele nostru şi al apropiaţilor noştri, spitalul la care lucrez a găsit soluţia ca noi să muncim în ture. Azi, colega mea care mă înlocuieşte riscă pentru mine şi vă ajută pe voi, pacienţii. În următoarea perioadă, eu voi fi în locul ei. Azi stau acasă pentru că încă pot să fac asta. De mâine e posibil ca nici unul din cadrele medicale încă sănătoase să nu mai ştie ce înseamnă "acasă" o perioadă... Sau nu doar o perioadă...
Dacă aveţi privilegiul de a putea munci de acasă, daca angajatorii voştri au fost obligaţi sau au ales să vă lase să vă izolaţi la domiciliu, staţi acasă!! Ajutati-vă pe voi, pe cei dragi vouă şi pe noi, cadrele medicale!! O să se sfârşească tot filmul acesta prost dacă sunteţi conştienţi de ce se întâmplă în jurul vostru şi sunteţi responsabili! Curaj, răbdare şi sănătate!!", a scris Georgiana Onuţă pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu