Mulți oameni se tem că, odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale, își vor pierde joburile.
Dar acest lucru nu este nou. În general, odată ce evoluăm, anumite meserii dispar. Astăzi, nici șoferul de pe diligență nu mai este. A dispărut între timp această meserie pentru că a dispărut diligența. De asemenea, o altă meserie care a dispărut este cea de remaieuză. Despre acest subiect au vorbit sociologul Alfred Bulai și jurnalistul Val Vâlcu.
„Se vor schimba meseriile. Probabil că, în zece ani, mașinile vor traduce cu o performanță mai mare decât traducătorul uman. Dacă înveți de la 1000 de traducători, este clar că-i greu să-i bați la un moment dat. Dau aceste exemple care clar îți pun niște probleme. Anumite meserii vor dispărea, dar nu este ceva nou, s-a mai întâmplat în istorie. Nu mai este nici remaieuza (n.r. - persoana care repara ciorapii sau un tricot, ridicând și prinzând cu un instrument special ochiurile rupte ori scăpate sau firele deșirate). Astăzi nu mai remaiază nimeni ciorapi. Acum costă mai mult repararea decât cumpărarea unui produs nou”, a zis sociologul Alfred Bulai în podcastul „Nod în papură” de la DC News și DC News TV.
Vedeți aici întreaga emisiune:
Întrebat ce meserii vor dispărea odată cu noile tehnologii, Chat GPT... ne-a răspuns.
„Este puțin probabil ca meseriile să dispară odată cu apariția unui asistent conversațional ca Chat GPT. Cu toate acestea, pot exista unele meserii care se pot schimba sau se pot adapta la tehnologia emergentă, astfel încât să își schimbe cerințele de competență și abilități necesare. În general, tehnologiile noi și emergente pot afecta locurile de muncă, dar pot crea, de asemenea, oportunități noi și noi meserii. În cele din urmă, va depinde de modul în care oamenii și industria se vor adapta și vor folosi aceste tehnologii emergente”, a scris Chat GPT.
Întrebat care ar fi meseriile cu potențial risc de dispariție, Chat GPT ne-a spus:
„Există o serie de meserii care au potențialul de a fi afectate de tehnologiile emergente și de a dispărea în viitor. Câteva exemple includ:
Lucrătorii de la linia de asamblare în fabrici - cu creșterea automatizării și a roboților, multe sarcini de asamblare pot fi preluate de mașini și roboti, ceea ce poate duce la o scădere a cererii de forță de muncă.
Lucrătorii în domeniul bancar și financiar - cu avansul tehnologiei blockchain și fintech, multe sarcini tradiționale de contabilitate și finanțe pot fi automatizate sau preluate de sisteme de inteligență artificială.
Șoferii de camioane și șoferii de livrare - cu avansul tehnologiilor autonome și de livrare prin drone, există posibilitatea ca un număr semnificativ de locuri de muncă în transport și livrare să fie afectate.
Operatorii de call-center - cu avansul asistenților conversaționali și a chatboturilor, mulți clienți pot fi serviți de astfel de sisteme, fără a avea nevoie de interacțiunea umană.
Este important de menționat că aceste meserii nu vor dispărea peste noapte și că oamenii care ocupă aceste locuri de muncă pot avea oportunități de a se recalifica sau de a se muta în alte domenii care nu sunt afectate de automatizare”.
VEZI ȘI: Oameni vs. roboți și pierderea locurilor de muncă. Pronosticul lui Hartmann / video - https://www.dcnews.ro/oameni-vs-roboti-si-pierderea-locurilor-de-munca-pronosticul-lui-hartmann-video_910630.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu